Şansa Clujului, externalizarea serviciilor din sectorul financiar
- Scris de Mihai Prodan
- 14 Iun 2012, 23:55
- Economie
- Ascultă știrea

"Pe fondul reducerilor dramatice de bugete, toate companiile din orice industrie, dar cu precădere cele din sectorul serviciilor financiare, au început să caute mijloace pentru reducerea costurilor operaţionale şi astfel se observă o tendinţă tot mai accentuată pentru externalizarea proiectelor către destinaţii nearshore. Această situaţie va crea noi oportunităţi pentru companiile de IT outsourcing prezente în România care au un nivel ridicat de expertiză în verticalele pentru care furnizează servicii IT", spune John Cotterell, directorul Endava.
56% din cifra de afaceri a companiei provine de la clienţi din sectorul serviciilor financiare, în special din domeniile bancar, asigurări şi trading, şi este de aşteptat ca pe termen mediu, din cauza condiţiilor economice actuale, sectorul financiar-bancar să fie unul dintre cele mai active în externalizarea proiectelor IT.
Unul dintre principalele avantaje pentru România îl reprezintă statutul de ţară membră a Uniunii Europene, iar băncile şi instituţiile financiare străine regăsesc expertiza necesară pentru dezvoltarea de soluţii software într-un cadru legislativ şi politic stabil, care respectă cerinţele din domeniu. În acelaşi timp, livrarea poate fi realizată mai eficient din punctul de vedere al timpului şi al costurilor, arată Cotterell. Potrivit estimărilor companiei, cele mai multe proiecte IT externalizate în România sunt dezvoltarea de aplicaţii, testare de software, servicii de digital media, servicii de management al aplicaţiilor software şi al infrastructurii. Endava a fost înfiinţată în 2000 şi are 1.000 de angajaţi în în Marea Britanie, Statele Unite, România - cu două sedii la Cluj - şi Republica Moldova şi are o cifră anuală de afaceri de 34 de milioane de euro.