Şantierele Clujului: hale de producţie şi lucrări publice

Şantierele Clujului: hale de producţie şi lucrări publice
Investiţiile realizate din fonduri publice, pe bani europeni sau cele private din sectoarele producţie sau birouri sunt cele care sunt în derulare sau în pregătire. Rezidenţialul e mai “sărac”.

Dintre proiectele pentru care beneficiarii au solicitări de oferte pentru materiale şi servicii de construcţii în baza de date a consultanţilor de la IBC Focus în ultimele două luni, majoritatea vizează locuinţe individuale şi lucrări de mici dimensiuni.

O hală metalică în centru logistic se pregăteşte în afara municipiului Cluj-Napoca, dar se află doar la faza de proiectare. Aceasta va avea suprafaţa de 4.000 mp. Alte hale de producţie şi depozitare se află la stadiu de proiectare într-o altă localitate din Cluj. Ele vor fi realizate pe structură metalică şi vor avea o suprafaţă de 1.000 mp. Un proiect în valoare de peste 4,2 milioane de euro vizează lucrări de infrastructură şi utilităţi în mai multe comune clujene. Se lucrează la partea de utilităţi, mai precis la reabilitarea sistemului de alimentare cu apa. Potrivit datelor IBC, în cadrul acestui proiect urmează lucrări pentru modernizarea drumului comunal (DC) nr. 123 şi a drumului vicinal Călăţele-Ciuleni, alimentare cu apă în localitatea Finciu, reabilitare şi alimentare cu apă în comuna Călăţele, canalizare menajeră şi staţie de epurare în localitatea Finciu.

Se vor realiza şi imobile de servicii în mediul rural, în proiect fiind prinse lucrări pentru extinderea şi modernizarea centrului administrativ din comuna Mărgău, înfiinţarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice şi a unuia de coordonare a asistenţei sociale la domiciliu în comuna Mărgău, reabilitarea căminului cultural din localitatea Călata şi a celui din comuna Călăţele. Între proiectele din lista IBC Focus se află şi unul de agrement (cu sală de sport, club şi karting), unde proprietarii pregătesc amenajarea a două terenuri de fotbal cu nocturnă, pentru care deocamdată se lucrează la avizele necesare demarării lucrării. Printre cele de mai mari dimensiuni se află proiectul pentru un imobil de locuinţe colective de 10 etaje în Cluj-Napoca. Autorizaţia de construire a fost emisă în martie, dar lucrările nu au demarat.

ACI Cluj are în derulare câteva dintre cele mai importante proiecte publice din municipiu: cel al stadionului municipal, lucrare pentru care este lider de consorţiu, dar şi cel de reabilitare a Parcului Central, contract câştigat mai recent şi unde lucrările au demarat în aceste zile. De asemenea, se află în derulare lucrări pe segmentul industrial-producţie. "Finalizăm în trei luni fabrica de pâine (din zona industrială REIF de la Câmpia Turzii) şi aşteptăm unele proiecte noi pe acest segment", a spus Dorin Aşchilean, director general al ACI Cluj.

Modern Bau lucrează la noul imobil de birouri al grupului american Emerson din parcul industrial Tetarom II şi a contractat lucrări pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie. Emerson a anunţat pentru toamnă finalizarea imobilului pentru activităţi financiare şi de inginerie, care va avea patru etaje şi spaţii disponibile pentru 800 de noi angajaţi. "La locuinţe nu lucrăm acum şi cred că genul acesta de lucrări sunt de evitat în această perioadă. Noi mergem pe lucrări mai sigure. Oricum, anul acesta a început mai bine, ne organizăm să mergem şi spre proiecte de infrastructură, ieşim şi din Cluj, mergem unde sunt lucrări şi bani", spune Ionel Bidian, administrator al societăţii. În următoarele luni se finalizează noua hală a EnergoBit din Tetarom I şi încep lucrările la fabrica olandezilor de la CSI pe Bulevardul Muncii.

63 autorizaţii pentru locuinţe în februarie

În luna februarie 2011 s-au eliberat în judeţ 63 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu nouă autorizaţii mai puţin faţă de luna februarie 2010, conform Direcţiei Regionale de Statistică.

 

 

Comenteaza