Şantierul afacerilor de la bulevard GALERIE FOTO

Şantierul afacerilor de la bulevard GALERIE FOTO
The Office se află la patru luni de lansarea a 1,9 ha de birouri. La Cluj e sezon de vârf: Cluj Business Center a anunţat primul chiriaş, iar Liberty a inaugurat faza 1 a proiectului.

"Sunt beneficiarul!". E parola de "Sesam, deschide-te!" cu care milionarul timişorean Ovidiu Şandor îşi deschide accesul la şantierul The Office, ansamblu ce se ridică pe fosta platformă a fabricii de tricotaje din centrul oraşului. Aprilie e luna inaugurării primei etape, susţine omul de afaceri, venit să vadă în ce măsură constructorii respectă ritmul timişoreano-sud-african impus în graficul de lucrări.

Şandor şi partenerul său de proiect, fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments, au dat drumul lucrărilor pe Bd. 21 Decembrie la început de an, iar în acest final de decembrie se pregătesc să închidă cu sticlă faţada. Muncitorii au început să lucreze şi în interior, dar vârful de şantier va fi atins în ianuarie-martie, urmând ca în intervalul aprilie-iulie să se instaleze viitorii ocupanţi ai spaţiilor. Potrivit calendarului de lucru, în primăvară vor fi gata spaţiile de birouri, dar şi zonele de servicii de la parter, inclusiv un restaurant şi un centru de conferinţe şi un al doilea restaurant la ultimul nivel al imobilului. Tot în primul semestru se finalizează amenajarea spaţiilor exterioare, a zonei pietonale dinspre bulevard şi a curţii interioare. Etapa cu o suprafaţă închiriabilă de 19.000 mp va fi livrată în prima jumătate din 2014, dar proiectul prevede o suprafaţă de 54.000 mp şi ar trebui finalizat în întregime până în 2016.

De la înălţimea celor şase etaje de birouri şi a unui confortabil 35% grad de ocupare (atins acum prin contracte, potrivit dezvoltatorilor), Şandor nu anunţă, totuşi, data demarării următoarei etape. „În ianuarie se va lua o decizie în acest sens. Aceasta depinde de cât de repede se concretizează negocierile pentru faza 1, dar şi de discuţiile pentru faza a doua, pe care le avem cu potenţiali chiriaşi, care au proiecţii de creştere pentru 2015. Există firme care au mare nevoie de spaţii. Mi-e greu să îmi închipui că nu vom începe şi faza 2 anul viitor. Cel mai probabil în primăvară demarăm lucrări. Clujul are acum o dinamică foarte bună, e surprinzător câte firme au planuri de extindere", spune Şandor. Cei mai mulţi ocupanţi de spaţii vin sau vor veni din informatică, din zona serviciilor financiare sau a operatorilor de centre de servicii şi engineering. Primii chiriaşi cunoscuţi ai The Office sunt Three Pillar, Deloitte, Panemar şi Lunchbox. Alături de aceste patru companii există altele care au intrat în portofoliul de chiriaşi, dar deocamdată nu au fost anunţate. Dezvoltatorii nu au încă niciun nume nou pentru piaţa clujeană, chiriaşii atraşi până în acest moment în The Office fiind companii deja active aici. La inaugurarea din aprilie gradul de ocupare al imobilului realizat va trece de 70%, estimează Şandor.

De la ultimul nivel al imobilului ridicat în locul bătrânei fabrici de tricotaje se vede peste drum terenul care încă aşteaptă concretizarea Centrului Cultural Transilvania, dar şi o parte din concurenţa de birouri de la Cluj: Maestro Business Center, cu tot cu logouri de chiriaşi şi imobilul Buftea. Marile şantiere de sezon pe segmentul de birouri sunt însă ceva mai departe pe harta oraşului, dar active. Compania informatică Endava a preluat recent un etaj din cea mai mare clădire de birouri livrată în acest an în municipiu, ridicată pe fosta platformă a fabricii Feleacul. Corpul de 8.000 mp finalizat în acest an este primul din cadrul ansamblului Cluj Business Center, plănuit de Felinvest. În urmă cu câteva zile s-au încheiat lucrările pentru prima etapă a proiectului Liberty Technology Park, o investiţie de 7 milioane de euro a fondului de investiţii Fribourg Development, pentru reconversia unor foste spaţii ale vechii fabrici de mobilă Libertatea. De asemenea, dezvoltatorii de la Iulius Group au obţinut în octombrie autorizaţia de construire pentru un imobil de birouri de 10 etaje în vecinătatea complexului comercial.

 

Comenteaza