Apartament închiriat cu ziua la Cluj: 1.500 de euro pe lună
- Scris de Calin Poenaru
- 08 Noi 2017, 15:13
- Economie
- Ascultă știrea

„Aveam un avion la Berlin dimineaţă, de pe aeroportul din Cluj, şi am căutat prima dată un apartament de hotel pentru că eram patru persoane, eu şi cei trei fii ai mei. La hotelurile din oraş la care ne-am interesat preţurile minime pentru un astfel de apartament porneau de la 350 de lei pe noapte, iar atunci ne-am reorientat către cele închiriate de către particulari, în zone mai bune. Am găsit unul cu două camere, în complexul Park Lake, de lângă Iulius Mall, la 210 lei pe noapte, deci venea undeva la 50 de lei de persoană, adică foarte convenabil.
Apartamentul avea două paturi duble, veselă, aparat de cafea, inclusiv papuci de unică folosinţă, era şi loc de parcare rezervat pentru maşină, lângă bloc. Singura problemă a fost că nu puteam să intrăm decât de la 14:00. Cei de acolo ne spuneau că este cerere foarte mare şi trebuia să se elibereze prima dată apartamentul şi să se facă apoi curăţenie. Era şi foarte aproape de aeroport, ceea ce ne interesa pe noi”, ne-a relatat o turistă venită la Cluj din Germania.
O altă chiriaşă pe termen scurt a optat pentru o locuinţă închiriată în cartierul Mărăşti. „Un apartament bine dotat, iar gazda, primitoare. La aceşti bani şi condiţii nu poţi compara cu nici un hotel, fie el de oricâte stele”, relatează Nina. Miercuri, la amiază, pe site-ul Booking.com erau disponibile 331 de astfel de apartamente la Cluj, la tarife cuprinse între 136 şi 407 lei.
Majoritatea dintre aceste locuinţe de închiriat erau amplasate în zona Iulius Mall, dar şi în complexul Vivacity Residence. În condiţiile în care cererea de apartamente în regim hotelier este continuă şi consistentă la Cluj-Napoca, proprietarii lor pot obţine şi venituri de 1.500 de euro pe lună, iar cumpărarea unui apartament pentru închiriere devine astfel foarte profitabilă. Cel mai scump era ieri unul de 90 mp, în care încap până la 4 persoane.
Reţeaua Cluj Apartments oferă unităţi de cazare găzduite de clădiri istorice din centrul oraşului, "la 100 m de Piaţa Unirii". Un apartament în Iulius Park, cu 1 cameră, costa 370 lei/noapte, unul pe Ploieşti (56 mp), 231 de lei, iar unul pe Dorobanţilor (28 mp), 241 de lei. În schimb, apartamentele din Turda erau închiriate la 100-150 lei/noapte, excepţia fiind unul pentru şase persoane (90 mp), „mai mare decât majoritatea din Turda”, cu un tarif fixat la 310 lei.
Există şi site-uri locale specializate în această activitate, ce intermediază locuinţe îndeosebi în centrul Clujului sau în zonele Gheorgheni şi Mărăşti. „Apartamentele sunt mobilate şi utilate complet. Oferim servicii de curăţenie incluse în preţ o dată la trei zile sau zilnic, contra-cost. De asemenea, oferim transport gratuit de la aeroport sau gară pentru şederi de minimum cinci zile”, susţin reprezentanţii Arhica, ce oferă trei tipuri de apartamente la Cluj.
Experienţe nefericite
„Venind din Malta cu avionul, la 12:30 noaptea, am ales acest loc de cazare, lăudat de câţiva turişti ca fiind excepţional, recomandat de Booking com... Ajunşi acolo, am văzut o casă modestă, cu o faţadă tristă, înăuntru era o bucătărie cu un bec chior, în rest era tot ce este necesar pentru o bucătărie. Dormitorul era fără TV, iar fereastra dădea spre o curte absolut obişnuită, cu două maşini parcate. În dulap erau hainele cuiva, iar în aşternuturile patului mai dormise cineva înaintea noastră, se simţea. A fost primul meu eşec în opt ani de excursii”.