Aproape 200 de tranzacţii cu carduri MasterCard şi Maestro concurează la premiile loteriei bonurilor fiscale

Aproape 200 de tranzacţii cu carduri MasterCard şi Maestro concurează la premiile loteriei bonurilor fiscale
Deţinătorii de carduri MasterCard şi Maestro au efectuat pe 5 august 196 de tranzacţii cu valori cuprinse între 320 lei şi 320,99 lei, astfel că pot depune cererile de revendicare a premiilor la ANAF dacă au păstrat bonurile fiscale.

"Capitala a înregistrat cel mai mare număr de tranzacţii eligibile, urmată şi de alte oraşe mari, precum Cluj Napoca, Braşov sau Timişoara. În acelaşi timp, şi locuitori din Băile Tuşnad, Sinaia, Mizil, Focşani sau Urziceni pot fi câştigători în cadrul celei mai recente extrageri a Loteriei Bonurilor Fiscale", se arată într-un comunicat al MasterCard.

Totodată, Visa a anunţat că a înregistrat 183 de tranzacţii eligibile pentru a deveni câştigătoare în urma extragerii Loteriei bonurilor de duminică, cu maxim 100 de premii, în cuantum total de 1 milion de lei.

A treia extragere lunară a Loteriei bonurilor fiscale a fost aferentă bonurilor emise în perioada 1-31 august, pentru cumpărăturile plătite cu cardul, bonuri de masă sau numerar, fiind desemnate câştigătoare bonurile în valoare 320 de lei emise la 5 august.

Pentru a-şi revendica premiile, bonurile fiscale câştigătoare trebuie depuse în original, în 30 de zile de la data extragerii, la orice unitate teritorială a ANAF, împreună cu o copie a actului de identitate şi o cerere scrisă.

După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Misiterului Finantelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. "Loteria Română" (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea "conform cu originalul", pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale", respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale.

Pentru extragerea din 19 iulie, în termenul de 30 de zile au fost depuse patru cereri de revendicare. Totodată, pentru extragerea organizată pe 16 august au fost depuse 15 cereri de revendicare până la 15 septembrie, termenul limită.

 

Comenteaza