Ardealul reporneşte motorul imobiliar

Ardealul reporneşte motorul imobiliar
Regiunea de Nord-Vest a ţării are cea mai mare creştere din România în privinţa numărului de autorizaţii de construire eliberate în 2011.

În Regiunea Nord-Vest s-au eliberat anul trecut cu 234 mai multe autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale faţă de 2010, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). La Cluj-Napoca, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local (CL) se află două proiecte rezidenţiale ce vizează aproape 500 de locuinţe.

La nivel naţional, cifrele privind autorizaţiile sunt în scădere: în 2011 s-au eliberat 39.424 de aprobări de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 6,6% faţă de 2010. Scăderi s-au înregistrat în regiunile Nord-Est (-1.235 autorizaţii), Sud-Muntenia (-980 autorizaţii), Centru (-572 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-353 autorizaţii) şi Vest (-150 autorizaţii). În celelalte regiuni s-au înregistrat creşteri: Nord-Vest (+234 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+190 autorizaţii) şi Sud-Est (+101 autorizaţii). Conform celor mai recente date centralizate în judeţul Cluj de Direcţia Regională de Statistică, în noiembrie 2011 s-au eliberat 81 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 24 mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010.

În 2011, la Cluj-Napoca dezvoltatorii au demarat proceduri de avizare pentru proiecte rezidenţiale, care îşi urmează traseul de autorizare în acest început de an. Pe ordinea de zi a şedinţei CL de săptămâna viitoare se află două proiecte rezidenţiale ce însumează aproape 500 de locuinţe. Unul dintre proiectele de hotărâre vizează aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) - str. Fabricii - str. Sobarilor, al cărui beneficiar este Sput. Societatea, controlată de familia Căpuşan, deţine în cartierul Mărăşti o platformă liberă de 26.000 mp, fostă bază de utilaje a Trustului de Construcţii şi Instalaţii Cluj. Aici, potrivit planurilor anunţate de reprezentanţii Sput, dezvoltatorul vrea să realizeze blocuri de patru etaje, cu 400 de locuinţe.

O altă societate cu planuri pe segmentul rezidenţial este Plast Technik, specializată în producţia de ferestre şi uşi termoizolante, care are pe ordinea de zi a şedinţei CL un proiect de hotărâre privind aprobarea PUZ şi PUD de construire a două imobile de locuinţe colective şi servicii de 10 etaje (ultimul retras) pe str. Alverna. Beneficiarul vrea să ridice 90 de apartamente pe o parcelă de 3.360 mp delimitată de străzile Alverna şi Aron Pumnul, conform planurilor anunţate în prezentările de la şedinţele Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism.

Preţurile practicate la Cluj, una dintre cele mai scumpe pieţe rezidenţiale din ţară, au scăzut sub 1.000 euro/mp (750-900 euro), în special în cazul locuinţelor de suprafeţe mai mari, însă cele de două camere din zone bine cotate (gen cartierele Zorilor sau Gheorgheni) s-au vândut în jurul sumei de 1.000 euro/mp, spun agenţii imobiliari care au intermediat tranzacţii. Elementul decisiv care va determina evoluţia preţurilor în noul an este programul guvernamental Prima Casă. "Dacă acesta se încheie, văd o stagnare de vânzări, o lună-două, după care, dacă intră în panică proprietarii, preţurile vor începe să scadă", a explicat Cătălin Rus, reprezentant al departamentului rezidenţial al agenţiei mobiliare Maxintermedia.

Mai puţine şantiere anul trecut

În 2011 în Cluj au fost anunţate cu 13% mai puţine proiecte şi şantiere noi, de dimensiuni medii şi mari, decât în anul precedent, potrivit bazei de date a companiei de consultanţă IBC Focus. În 2011 s-au anunţat în judeţ 400 de proiecte şi şantiere noi - medii şi mari - în vreme ce în anul precedent s-au anunţat 460 de investiţii noi, în diverse faze de proiectare şi construcţie.

 

 

Comenteaza