Asiguratorii americani cu centru global la Cluj: “Mutăm tranzacțiile în online”

Asiguratorii americani cu centru global la Cluj: “Mutăm tranzacțiile în online”

Compania americană de asigurări MassMutual, care și-a deschis recent un centru de global de servicii la Cluj-Napoca, vrea să transfere cel puțin jumătate dintre tranzacțiile sale în spațiul virtual.

MassMutual, care operează cu centre la Cluj-Napoca și București - în care sunt dezvoltate produse digitale şi soluţii tehnologice, are în plan accelerarea digitalizării proceselor şi serviciilor. Planurile de creştere a acesteia sunt axate pe angajări dintr-o gamă completă de niveluri de vechime, conform ZF

„Avansăm către tot mai multe tranzacţii şi experienţe digitale. Generaţiile mai tinere vor să facă mai multe online şi pe platforme mobile, aşa că trebuie să ne adaptăm pentru a le depăşi aşteptările. Vrem ca toate experientele clienţilor să fie compatibile cu dispozitivele mobile şi cel puţin jumătate din tranzacţiile noastre să fie efectuate online până în 2025“, a spus Michael Makar, directorul MassMutual România.

Asiguratorul a anunțat că este în căutarea a 250 de informaticieni pentru centrele sale din Cluj-Napoca și Bucureşti. Massachusetts Mutual Life Insurance Company a deschis două centre globale de servicii în România, situate în Orhideea Towers (Bucureşti) şi Record Park (Cluj-Napoca).

La Cluj, aceasta și-a stabilit sediul din Cluj în noul complex de business de pe fosta platformă Argos - Record, unde a început angajările de personal din domeniul informatic. Ambele birouri sunt poziționate în zone menite să atragă profesioniști din industria IT&C. Grupul fondat în 1851 are 6.000 de angajați în SUA și este un lider al industriei de asigurări mutuale de viață.

Comenteaza