Update Atenție, trenuri anulate! Angajații de la Depoul CFR Cluj au intrat în grevă. UPDATE: Salariații au încetat greva

Atenție, trenuri anulate! Angajații de la Depoul CFR Cluj au intrat în grevă. UPDATE: Salariații au încetat greva

Angajații Depoului CFR Cluj au intrat în grevă din cauză că CFR Călători a refuzat să încheie un nou contract de mentenanță cu compania la care lucrează.

UPDATE: Angajaţii Societăţii Comerciale Reparaţii Locomotive (SCRL) au încetat greva şi au reluat lucrul în toate secţiile, joi după ora 12:00, după ce conducerea companiei CFR Călători a semnat contractul de mentenanţă cu SCRL, a declarat, pentru AGERPRES, directorul SCRL, Cristian Coconaşu.

"Începând cu ora 12:00, s-a reluat activitatea de reparaţii din SCRL în toate secţiile. Contractul de mentenanţă a fost semnat. Traficul ar trebui să se normalizeze în cursul zilei de astăzi (joi, n.r.). Nu vor fi probleme, toate locomotivele care sunt în secţii vor fi reparate, ca să nu fie probleme pe partea de asigurare de material rulant de tracţiune", a precizat directorul Societăţii Comerciale Reparaţii Locomotive.

_____________________________

Proteste similare sunt în 12 depouri din țară, iar, în prezent, 19 trenuri de călători sunt anulate, pentru că nu au mentenanţa făcută. 

Angajații care se ocupă de mentenanța și revizia locomotivelor au intrat în grevă pentru că CFR Călători refuză să încheie un nou contract de mentenanță. 

"Este un protest spontan. Este a treia zi de proteste la SCRL Brașov. Sunt o sumedenie de trenuri anulate, cel puţin Regio sunt foarte multe. Începând de astăzi (joi, n.r.) au început să anuleze şi InterRegio. CFR Călători este în culpă, atâta timp cât au un contract de mentenanţă expirat, un contract negociat pe toate compartimentele, care a fost validat, şi încearcă şi acum să tragă de timp. Tot nu au încheiat contractul de mentenanţă, cred că încearcă să ne păcălească, pentru că altă impresie nu am'', a declarat, joi, pentru AGERPRES, Ionel Savin, prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012.

https://www.economica.net/greva-ampla-la-cfr-19-trenuri-au-fost-anulate_178708.html

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii doar în limita a 500 de caractere, cu două link-uri active către sursă, din care unul în lead. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Sunt afectate trenuri din București, Cluj, Iași, Timișoara, Galați, Ploiești, Satu Mare, Sibiu și Galați. 

 

Comenteaza