Auchan va avea 10.000 de angajaţi în România

Auchan va avea 10.000 de angajaţi în România
Grupul francez anunţă că, după finalizarea achiziţiei hipermarketurilor Real numărul angajaţilor săi se dublează, iar compania va ajunge astfel în primii cinci angajatori din ţara noastră.

 
Auchan a finalizat achiziția celor 20 de hipermarketuri, iar convergența celor două companii va fi realizată în mai puțin de un an, precizează conducerea investitorului francez. Tranzacţia a fost finalizată pe 6 septembrie, ca urmare a acordului semnat în 2012 cu grupul german Metro și a avizului Consiliului Concurenței.

„Dorim să realizăm convergența celor 20 de magazine și trecerea sub marca și comerțul Auchan în mai puțin de un an. Prioritățile noastre în această perioadă sunt integrarea celor 5.000 de noi colaboratori, oferind fiecăruia șansa la reușită, cucerirea și fidelizarea de noi clienți, propunându-le un comerț bazat pe discountul generalizat”, susţine directorul Auchan România, Patrick Espasa.
 
Auchan România ajunge la 31 de magazine deschise și alte două în construcție, o suprafață de vânzare de 252.000 mp, 10.000 de angajați, trei platforme logistice, 70 de milioane de clienți anual și o cifră de afaceri de 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

Compania devine, astfel, a doua rețea de comerț, ca suprafață de vânzare. Grupul francez este prezent în 13 ţări şi are 287.000 angajaţi, fiind organizat în diviziile hipermarketuri (709 magazine), supermarketuri (786 magazine), imobiliară (342 centre comerciale Immochan), bancară (Oney Banca Accord) şi comerţ electronic.

Auchan a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 60,2 miliarde de euro și a avut 2,2 miliarde clienți. Conducerea grupului a semnat în 2012 achiziția hipermarketurilor Real din Europa de Est, de la Metro. Aceasta a vizat 91 de hipermarketuri în Polonia, Ucraina, Rusia, România şi 13 galerii comerciale în ultimele două ţări.

17.500 mp la Cluj

Complexul Real a fost inaugurat în 2007 şi are două zone funcţionale: galerii comerciale spre Bd. Muncii, cu demisol, parter şi etaj, respectiv complexul propriu-zis, cu parter înalt în spate. Investiţia s-a ridicat la 23 de milioane de euro, numărul de angajaţi fiind acum de 250. Suprafaţa construită este de 21.400 mp, iar cea utilă de vânzare, de 7.500 mp, numărul locurilor de parcare fiind de 400. Auchan are un hipermarket în Iulius Mall Cluj, cu o suprafaţă de vânzare de 10.000 mp, 50 de case de marcat, parcare cu 2.100 de locuri şi comercializează 45.000 de produse. În 2011 dispunea de 450 de angajaţi.

Comenteaza