Aurul, prăbuşire pe piaţa internaţională. Preţul unui gram, la cel mai mic nivel din ultimii doi ani

Aurul, prăbuşire pe piaţa internaţională. Preţul unui gram, la cel mai mic nivel din ultimii doi ani

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, cursul valutar de miercuri pentru gramul de aur (XAU) este la cel mai scăzut nivel din 2018 şi totodată cel mai scăzut nivel de pe 10 februrarie 2016 încoace.

Miercuri, cursul valutar pentru gramul de aur (XAU) actualizat este de 154,2 de lei, potrivit BNR.

Pe 5 februarie 2016, preţul unui gram de aur era de 151,4 lei.

Preţul gramului de aur este calculat de BNR în funcţie de cotaţiile metalului preţios pe pieţele externe. Astfel că pe pieţele internaţionale, preţul unui gram de aur a ajuns la 33,2 de euro, un nivel la care nu s-a mai aflat din ianuarie 2016. Calculat în moneda americană, preţul unui gram de aur este de 38,4 de dolari.

Această evoluţie este continuarea unei tendinţe ce a luat startul la mijlocul lunii iunie, atunci când un gram de aur era cotat cu aproximativ 35 de euro. De atunci, tendinţa a fost de scădere a preţului - cu mici întreruperi - până când a atins nivelul actual.

Cea mai scăzută cotaţie a aurului din ultimii trei ani a fost înregistrată în luna septembrie 2015, atunci când gramul de aur ajunsese la aproximativ 31,1 euro. Calculat în moneda americană, recordul minim al ultimilor trei ani a fost cel din decembrie 2015, atunci când valoarea unui gram de aur era de 34,3 de dolari.

De asemenea, cea mai scăzută cotaţie în euro ai ultimilor zece ani a fost cea din septembrie 2008, atunci când scăzuse şi la 17,8 euro. Calculat în dolari, recordul minim al ultimilor zece ani a fost cel din octombrie 2008, atunci când valoarea unui gram de aur era de 23,15 dolari.

În schimb, cea mai mare cotaţie în euro din ultimii trei ani a fost cea din iulie 2016, atunci când preţul unui gram de aur urcase la 39,7 euro. Tot atunci a fost înregistrată şi cea mai mare cotaţie în dolari, una ce a atins cifra de 43,9 de dolari.

Iar cea mai mare cotaţie în euro de pe pieţele internaţionale din ultimii zece ani a fost înregistrată la inceputul lunii octombrie 2016, atunci când ajunsese la 44,1 euro. În dolari, cea mai mare cotaţie a fost cea din august 2011, atunci cand s-a atins cifra de 59,6 dolari.

Comenteaza