Autostrada de Cluj a dublat vânzările din Arsenal Park

Autostrada de Cluj a dublat  vânzările din Arsenal Park
Complexul din Orăștie mizează acum pe familiștii din Cluj și din Timișoara | Foto: Arsenal Park

Deschiderea loturilor 3 și 4 din Autostrada Sebeș - Turda a dublat numărul turiștilor din zona Clujului care vizitează complexul Arsenal Park. Astfel, familiile cu copii venite în număr mare din Cluj-Napoca au schimbat profilul obiectivului.

Proprietarii complexului din Orăștie (Hunedoara), fraţii Marius și Emil Cristescu, vor să îl transforme din unul destinat iniţial team building-urilor organizate de companii în unul care se adresează familiilor cu copii. Ei au triplat zona de agrement destinată copiilor la aqua park, pe fondul creşterii cererii din partea familiilor. Un complex de piscine cu opt tobogane pentru copii, a fost dat în folosinţă zilele trecute, iar investiţia s-a ridicat la un milion de euro.

În noua zonă de piscine cu opt tobogane, unde se pot juca în fiecare oră 300 de copii, și a fost construită o tiroliană din cinci tronsoane, pentru cei de peste 12 ani. Dacă iniţial, din numărul celor care vizitau Arsenal Park, companiile reprezentau 70% şi familiile 30%, în ultimii doi ani procentul s-a inversat.

"Sperăm să se deschidă bucata de autostradă care leagă Orăştie de Timişoara şi să se dubleze numărul de clienţi care vin din Timişoara. Dacă se deschid cele două loturi care completează segmentul de autostradă, distanţa poate fi parcursă cu maşina într-o oră şi jumătate. Acum se fac două ore şi jumătate. Guvernul a promis că acest segment va fi gata până la sfârşitul lui iulie. Când s-au deschis tronsoanele spre Cluj, anul trecut, s-a dublat numărul de clienţi din această zonă la Arsenal Park, pentru că acum se face o oră şi jumătate din Cluj, faţă de două ore şi 15 minute înainte", a declarat Marius Cristescu.

Cu noua investiţie în zona pentru copii, capacitatea totală a aqua parcului s-a extins de la 1.500 la 2.000 de persoane. Totodată, a fost mărită cu 200 de locuri parcarea, iar suprafaţa destinată şezlongurilor a fost dublată, pentru a spori confortul.

"Impactul pe termen scurt şi mediu va fi unul cu un randament de creştere de minimum 30% anual, în următorii trei ani, având în vedere faptul că sectorul turism se află în topul industriilor cu mari oportunităţi majore pe termen mediu şi lung. Acest lucru a stat la baza elaborării strategiei pe următorii cinci ani a complexului", a declarat Sebastian Antal, directorul general al Arsenal Park.

Arsenal Park este un complex cu 250 de locuri de cazare în care turiştii pot practica diverse activităţi, printre care instrucţie militară, lupte de airsoft şi paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft şi paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul şenilat, concursuri de drezină, închiriere maşini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway.

Spa-ul dispune de o sală de fitness, saune finlandeze şi cu infraroşu, o piscină cu dispozitive de masaj în apă şi cu înot contracurent, o cameră de relaxare şi camere pentru masaj şi tratamente corporale. Complexul are cea mai mare tiroliană formată dintr-un singur segment, pe o lungime de 700 m.

Arsenal Park este şi cel mai mare muzeu de tehnică militară din ţara noastră, cu 200 de exponate, printre care tunuri, TAB-uri, transportoare şenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanţă militară, o locomotivă, trenuri de mină, avioan, elicopter.

Variante interne: Oradea și Satu Mare. Plus Ungaria
 
În parcul acvatic Nymphaea din Oradea, cu o capacitate de 1.800 de persoane, clujenii sunt cei mai numeroşi turişti din afara Bihorului. Aquaparkul se întinde pe 7 ha, pe malul râului Criș. Proiectul european s-a realizat printr-o investiție de 88,3 milioane de lei. Complexul este dotat cu 15 bazine, 3 restaurante, terenuri de sport, fiind asemănător aquaparkului din Budapesta. 

Un astfel de complex acvatic a fost amenajat pe 12 ha şi în localitatea Noroieni, din judeţul Satu Mare. Investiţia în AquaStar s-a ridicat la 10 milioane de euro, din fonduri europene, printr-un proiect al societăţii Solarex. Acesta are o capacitate de 2.000 de persoane în sezonul festival şi de 500 de oameni în extrasezon, complexul de pe 20 ha fiind axat pe turismul balnear.  

VEZI Aquapark-urile din Ardeal se bat cu ungurii pentru clujeni

Proiectul de aquapark programat la Băile Someşeni în parteneriat public-privat, estimat la 20 de milioane de euro, s-a blocat cauza statutului incert al proprietăților și din lipsa finanțării. În judeţ mai există ştranduri la Turda, Dej, Cojocna. De asemenea, a apărut un aşa-zis aquapark la Floreşti, pe 5 ha, cu club de noapte şi pensiune. Până acum, clujenii mergeau în parcurile acvatice ale Ungariei de la Nyirbator, Nyiregyhaza, Balmaszujvaros, Debrecen și Hajduszoboszlo, unde au fost accesate fonduri europene și guvernamentale de zeci de milioane de euro. 

Tronsoane promise pentru acest an

Loturile 1 și 2 ale A10, pe traseul Aiud - Sebeș, ar urma să fie deschise circulației până la finele acestui an, conform antreprenorilor Impresa Pizzarotti (Italia), respectiv Aktor (Grecia). Autostrada Sebeş - Turda va avea 70 km, fiind împărţită în patru loturi. Primul se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia, iar lotul doi are 24 km şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud. Loturile 3 şi 4, pe traseul Turda - Aiud, au fost deschise circulaţiei în 2018. Valoarea lucrărilor, fără taxa pa valoarea adugată, este de 541 de milioane de de lei pentru lotul 1, de 549 de milioane pentru lotul 2, de 420 de milioane pentru lotul 3, de 470 de milioane pentru lotul 4, toate fiind finanţate din fondul de coeziune, 85%, şi de la bugetul de stat, 15%.

Comenteaza