Avem autostradă spre Ungaria! De 5 kilometri

Avem autostradă spre Ungaria! De 5 kilometri

Lotul Biharia - Borș din Autostrada Transilvania (A3), recepționat pe 30 iulie, va fi deschis circulației vineri, odată cu cea de-a doua vamă pe autostradă cu Ungaria. Este prima secțiune de autostradă care se inaugurează în acest an în România.

Inaugurarea conexiunii dintre A3 și tronsonul maghiar M4 are loc în prezența ministrului transporturilor, Lucian Bode, și a ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu, potrivit Prefecturii Bihor. Lotul Biharia - Borș are 5,3 km, iar punctul de trecere a Frontierei Borș 2 este prevăzut cu 10 benzi. De la Borș 2, A3 se continuă cu M4 (27 km noi care, de asemenea, se deschid vineri), conform Economica.net.

Tronsonul a fost recepționat în 30 iulie, iar de atunci așteaptă amenajarea celui de-al doilea punct de trecere a frontierei dintre România și Ungaria. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat în 2018 contractul pentru construcţia lotului Biharia – Borş cu asocierea Trameco – Vahostav – Drumuri Bihor – Drum Asfalt – East Water Drillings, pentru 134 milioane de lei.

Același constructor va executa lucrările și pe lotul vecin Chiribiș - Biharia, de 28 km, după ce în iunie a fost semnat contractul pentru proiectare și execuție.

Comenteaza