Avertisment BNS: Povara serviciilor medicale pentru pensionari, șomeri și asistați sociali, pe umerii salariaților

Avertisment BNS: Povara serviciilor medicale pentru pensionari, șomeri și asistați sociali, pe umerii salariaților
Blocul Național Sindical solicită Ministerului Finanțelor Publice să-și explice public decizia de a transfera în sarcina salariaților povara asistenței medicale pentru șomeri, pensionari, asistați sociali, personal monahal sau persoane private de libertate.

În contextul în care, de la 1 ianuarie 2018, salariații vor fi singurii contributori ai sistemului de asigurări de sănătate, ei vor fi cei care vor trebui să suporte povara serviciilor medicale pentru pensionari, șomeri, asistați sociali, personal monahal, deținuți etc., afirmă BNS, potrivit Agerpres.

"Prin proiectul OUG de modificarea a Codului Fiscal, lansat ieri în consultare publică, Ministerul Finanțelor Publice propune modificarea categoriilor de contribuabili la sistemul de asigurări de sănătate. În prezent, conform art. 153, alin. (1), lit. h) - o), Codul Fiscal, o serie de instituții publice sunt contribuabili ai sistemului public de asigurări de sănătate pentru persoanele ce beneficiază de diverse prestații sau indemnizații asigurate de instituțiile în cauză, respectiv: pentru șomeri - plata contribuției pentru asigurări de sănătate este asigurată de către ANOFM, din fondul de șomaj; pentru pensionari, dar și pentru cei aflați în concediu medical, ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională - plata contribuției pentru asigurări de sănătate este asigurată de către CNPP, din bugetul asigurărilor sociale; pentru persoanele asistate social - plata contribuției pentru asigurări de sănătate este asigurată de către ANPIS, din bugetul de stat; pentru personalul monahal - plata contribuției de asigurări de sănătate este asigurată de Secretariatul de Stat pentru Culte, din bugetul de stat; pentru persoanele aflate în penitenciare - plata contribuțiilor de asigurări de sănătate este asigurată de Ministerul Justiției, din bugetul de stat. În 2017, pentru 9 luni, suma contribuțiilor plătite de instituțiile publice mai sus menționate, pentru aceste categorii de persoane, a fost de 574 milioane lei. Majorarea pensiilor ar fi ridicat considerabil această sumă", se menționează într-un comunicat al BNS.

De la 1 ianuarie 2018, MFP propune ca niciuna dintre instituțiile menționate să nu mai asigure contribuțiile de sănătate pentru persoanele pe care le asistă.

"Având în vedere că de la 1 ianuarie 2018 salariații vor fi singurii contributori ai sistemului de asigurări de sănătate, ei vor fi cei ce vor trebui să suporte povara serviciilor medicale pentru pensionari, șomeri, asistați sociali, personal monahal, deținuți etc. Nu numai că Guvernul a eliberat angajatorul de toată responsabilitatea finanțării colective a sistemului de securitate socială, acum statul s-a eliberat pe el însuși de obligațiile sociale, a considerat că e prea mult", mai adaugă BNS.

Comenteaza