„Propunerea am făcut-o încă de acum doi ani, însă cei de la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca au replicat că o asemenea aeronavă nu poate decola de aici decât după reconstrucţia aeroportului. Noi am luat legătura cu mai mulţi parteneri ai noştri. Am propus o cursă către Tenerife, cu oprire la Budapesta. Aceasta va putea fi operată doar în condiţiile în care anul viitor va fi mai bun, în privinţa cifrei de afaceri, decât 2012”, a informat Botond Kadar, director regional de vânzări al companiei Neckermann Hungary. El a relatat că acest an a fost unul dificil pentru compania care acţionează în mai multe ţări din Estul Europei.
„Putem vorbi despre scăderi de afaceri controlabile. Totuşi, am fost afectaţi de falimentul operatorului aerian Malev, care a determinat oprirea zborurilor dinspre Budapesta către Santorini, Mykonos, Cipru, Malta, dar şi de restructurările de la Lufthansa-Condor. Unele dintre aceste curse le-am acoperit ulterior printr-un parteneriat cu Wizz Air. Au mai fost furnizori şi parteneri care au falimentat, au apărut alţii. Problema este că pentru România este greu să faci estimări deoarece aici nu se fac rezervări de la un sezon la altul, ci de la o săptămână la alta, se preferă ofertele last minute. Noi facem rezervări şi prin sistemul nostru, Nurvis, dar şi pe Amadeus sau Merlin. Clientul viitorului nu va fi cel care merge la agenţie şi pune întrebări, ci este cel care dă clicuri pe internet”, a menţionat Kadar.
Directorul de la Neckermann s-a arătat sceptic în privinţa atragerii turiştilor germani pe litoralul românesc. „Putem spune că Neckermann este cu o jumătate de picior în România. Noi avem un parteneriat pentru Neckermann Germany and Austria şi Thomas Cook în acest sens, însă pentru conducerea Neckermann litoralul Mării Negre încă nu reprezintă o prioritate, deşi în acest an traficul a fost în creştere acolo”, a spus Kadar. Neckermann Hungary acţionează prin 28 de agenţii proprii şi 450 de parteneri şi are 100.000 de clienţi anual.
Grupul Thomas Cook cuprinde 37 de organizatori de călătorii, 2.400 birouri de turism, are 75.000 de paturi în camere de hotel, o flotă de 75 de avioane şi 24.600 de angajaţi. Acesta este prezent în Germania, Anglia, Irlanda, Franţa, Belgia, Luxemburg, Olanda, Austria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia, Egipt, India şi Canada. Principalele mărci ale grupului sunt Neckermann, Condor, Nielsen şi Pegase.