Banca Națională va lansa o monedă cu Mitropolitul Bartolomeu. Vândută cu 100 €

Banca Națională va lansa o monedă cu Mitropolitul Bartolomeu. Vândută cu 100 €

Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, din 8 martie, o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Caracteristicile monedei

Metal/valoare nominală: argint/10 lei
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 37 mm
Greutate: 31 g
Cant: zimţat
Calitate: proof
 

Aversul monedei redă imaginea Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2021” și stema României. Reversul monedei prezintă portretul și numele Mitropolitului Bartolomeu Anania și anii între care a trăit acesta „1921-2011”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate a emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 de piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450 de lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, inclusiv broșura de prezentare. Monedele cu tema 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint cu tema 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale BNR.

Bartolomeu Anania, pe numele său de mirean Valeriu Anania, a fost un important cleric ortodox român și scriitor. Din 1993 a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. În 2006 a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. În 2007 a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Comenteaza