Banca Transilvania, cel mai bun comunicator de pe bursă

Banca Transilvania, cel mai bun comunicator de pe bursă

Banca Transilvania (BT) Cluj a obţinut punctajul maxim la evaluarea Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) privind comunicarea companiilor listate pe piaţa reglementată.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Evaluarea din acest an a cuprins 15 criterii, iar întregul proces a fost auditat de Mazars, una dintre cele mai mari companii de profil din lume. Au fost analizate 80 de companii, în perioada noiembrie – decembrie 2020. Ratingul Vektor este inclus pe pagina de companie de pe portalul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

BT este una dintre cele două companii care au calificat România la statutul de piaţă emergentă, de la piaţă de frontieră, în urma deciziei agenţiei de evaluare financiară FTSE Russell. Din 2020, România şi piaţa de capital sunt jucători într-o nouă ligă şi au ocazia să se remarce inclusiv pe alte pieţe şi să valorifice propriul potenţial investiţional.

Banca din Cluj a intrat în componenţa indicilor FTSE Global Equities Index Series în 2020. Cele mai noi recunoaşteri pentru BT din partea BVB, pentru 2019, sunt premiile pentru cea mai tranzacţionată acţiune pe piaţa principală, respectiv emitentul cu cea mai mare creştere a lichidităţii.

Banca are 32.000 de acţionari şi 69% capital românesc. Aceasta este prima bancă din România cotată la BVB, în 1997, şi cel mai longeviv emitent din istoria BET, fiind de aproape 20 de ani în componenţa acestui indice. Competitorii săi principali în țară sunt BCR și BRD. Vektor este primul indicator de comunicare cu investitorii a companiilor listate din România, calculat pentru prima dată în 2019.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza