Banca Transilvania îşi opreşte extinderea

Banca Transilvania îşi opreşte extinderea
Conducerea a transmis acţionarilor că în acest an nu va înfiinţa nici o unitate nouă. Excepţii: relocările şi centrul de date din parcul industrial Tetarom.

Schimbare de strategie la Banca Transilvania (BT): nu se mai înfiinţează agenţii noi în 2012, singurele investiţii în sedii fiind relocările de sucursale de la Suceava, Bacău, Constanţa şi centrul de date cu birouri din parcul industrial Tetarom I. Actuala platformă a băncii, de 553 de unităţi, este îndeajuns în acest moment, a anunţat preşedintele BT, Horia Ciorcilă.

"Existau clădiri care nu mai respectau cerinţele de securitate. Relocarea sucursalei Suceava, care merge foarte bine, a avut loc în martie. La Bacău era o clădire ce a devenit neîncăpătoare. Vom vinde imobilul şi vom închiria trei etaje într-o clădire de birouri. La Constanţa relocarea se va petrece în iunie, investiţia fiind de 1 milion de euro. Anul acesta vom da în folosinţă şi noul Data Center din parcul industrial Tetarom I, o clădire de referinţă pentru Cluj din punctul de vedere al eficienţei energetice", a menţionat directorul adjunct Nicolae Tarcea. Conform bilanţului pe anul trecut, 437 de agenţii au contribuit la profitul BT, iar 49 au înregistrat pierderi. Numărul unităţilor a crescut cu 20 în 2011, iar cel al angajaţilor, de la 5.737 la 6.051, 75% fiind femei. Cea mai mai mare parte a profilului provine din Ardeal (169 de milioane de lei). Conducerea BT şi-a propus reducerea cheltuielilor cu închirierea şi paza clădirilor, telecomunicaţii şi combustibil. Cei 15 milioane de lei investiţi în marketing au adus, în perioada campaniilor publicitare în care a fost prezent simbolul băncii, Zânul, 40.000 de clienţi noi, dintre care 50% de la concurenţă, 21.000 de conturi ale întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi 2,1 milioane de vizitatori pe internet ai contului BT.

Noul director general, britanicul Peter Franklin, desemnat în locul olandezului Robert Rekkers, a informat acţionarii că BT a înregistrat în primul trimestru un profit brut de 108 milioane de lei, cu 68% peste aceeaşi perioadă a anului trecut, prin majorarea veniturilor cu 42 de milioane şi reducerea cheltuielilor cu 29 de milioane. "Ne-am propus să scădem cheltuielile şi provizioanele şi să creştem veniturile. Punctele noastre tari le reprezintă poziţionarea ca bancă locală, agricultura, fondurile europene, noul sistem informatic. Priorităţile sunt să continuăm creşterea, să păstrăm modelele de business, să devenim mai eficienţi şi să menţinem cultura antreprenorială", a spus Franklin. "Nu ne aşteptam să obţinem un asemenea rezultat pe trimestrul I, este peste aşteptări. Acesta se bazează pe scăderea provizioanelor, o gestiune mai bună a creditelor de 2-3 ani încoace. E greu să acorzi credite acum, dar şi atunci trebuie să fii selectiv. Sunt doar câteva bănci active în piaţă, celelalte stau şi aşteaptă. Criza aceasta este o oportunitate formidabilă pentru noi, deoarece acum concurenţa doarme", a transmis Ciorcilă.

Acţionarii au aprobat ieri majorarea capitalului social de la 1,77 la 1,90 miliarde de lei din rezervele din profitul net pe 2011, încorporarea rezervelor din anii precedenţi şi prime de capital, investitorii înregistraţi la 21 mai 2012 urmând să beneficieze de 7,2 acţiuni noi la fiecare 100 deţinute. De asemenea, adunarea acţionarilor a aprobat demersurile pentru o emisiune de obligaţiuni convertibile în valoare de 30 de milioane de euro. Pentru postul de membru al Consiliului de Administraţie, devenit disponibil, a fost ales Vasile Puşcaş, fostul negociator al României cu Uniunea Europeană. BT a realizat în 2011 un profit brut de 185 de milioane de lei, faţă de 135 de milioane în anul precedent, conform raportului prezentat acţionarilor. Banca din Cluj a ocupat locul trei în România ca active, după BCR şi BRD.

Principalii acţionari ai BT erau Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (14,1%), persoane fizice române (25,98%), companii româneşti (26,35%), persoane fizice străine (2,21%), companii străine (30,85%).

Investiţii în 2012

Sucursale, clădiri 41,0 mil. lei
IT, carduri 48,5 mil. lei
Subsidiare 15,2 mil. lei
Diverse 7,2 mil. lei
Autovehicule 1,8 mil. lei

Sursa: Raport BT

 

Comenteaza