Banca Transilvania își recompensează angajații cu zeci de milioane de acțiuni gratuite

Banca Transilvania își recompensează angajații cu zeci de milioane de acțiuni gratuite

Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania (BT) Cluj a decis răscumpărarea a cel mult 15 milioane de acţiuni, din totalul de 35 de milioane (0,67% din capitalul băncii) aprobat de acţionari în primăvară.

Societatea bancară a informat Bursa de Valori București că răscumpărările se vor realiza la un preţ minim egal cu cel de piaţă de la BVB din momentul efectuării achiziţiei, dar nu mai mare de 4 lei, conform preţurilor zilnice de tranzacţionare valabile în perioada de răscumpărare, ce se va încheia în 31 decembrie.

La valoarea de piață de 2,37 lei/titlu, afişat la startul tranzacţionării şedinţei de joi, valoarea acestei tranşe de răscumpărări se ridică la 35,6 milioane de lei. Programul face parte dintr-un program ce are în vedere implementarea unui sistem de remunerare şi fidelizare a personalului pe o durată de cel puţin trei ani.

După un alt program de răscumpărare în prima parte a acestui an BT a anunţat că va acord gratuit 30 milioane de acţiuni (0,62% din capitalul social) angajaţilor cu performanţe în activitate, respectiv membri ai consiliului de administraţie, ai conducerii, directori, dealeri şi angajaţi din subsidiare. Cel mai probabil, şi aceste titluri răscumpărate în actualul program vor face obiectul unor distribuţii gratuite, conform Bursa.

BT a raportat un profit net consolidat de 942 de milioane de lei, în primele şase luni din acest an, cu 9% peste cel din perioada similară din anul 2018, în condiţiile unor venituri operaţionale de 2,1 miliarde, cu 3,2% mai mari decât cele din primele şase luni din anul trecut.

La nivel de bancă, profitul net a fost de 847 de milioane de lei, cu 28% mai mari decât în semestrul întâi din 2018. Valoarea de piaţă a instituţiei de credit din Cluj este de 12,3 miliarde de lei. Principalii săi competitori din România sunt BCR și BRD - Groupe Societe Generale.

Comenteaza