Bază sportivă cu promenadă obligatorie la Clujana

Bază sportivă cu promenadă obligatorie la Clujana
Membrii Comisiei de Urbanism s-au declarat de acord cu complexul sportiv din cartierul Iris, însă beneficiarul va trebui să amenajeze şi o zonă de promendă pe malul Someşului.

Proprietarul bazei sportive Clujana, aflat în Statele Unite, susţine că se pregăteşte să vină în ţară pentru a se informa cu privire la evoluţia proiectului şi că nu înţelege de ce i se impune realizarea promenadei pe un teren privat, în cartierul Iris.

Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru dezvoltarea bazei sportive de pe strada Tăbăcarilor îl are ca beneficiar pe Ioan Puşcaş, pentru societatea Sport Complex Transilvan (SCT). Documentaţia prezentată ieri în şedinţa Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) a fost întocmită pentru modificarea unui PUD aprobat prin hotărâre de consiliu local în 2006. Proiectul a ajuns la o nouă prezentare în şedinţă CTATU după ce membrii comisiei au solicitat precizări privind amenajarea terenului în zona dinspre malul Someşului.

"Beneficiarul şi-a însuşit observaţiile şi s-a prevăzut execuţia promenadei. Rămâne de văzut cum o vom putea lega de celelalte proprietăţi. Ar fi păcat să o lăsăm la doar 300 mp, suprafaţa aferentă bazei Clujana", a menţionat proiectantul care a susţinut documentaţia, reprezentant al Conpac Arhitect. Primarul Sorin Apostu a precizat că dovada de luare în folosinţă pentru noile construcţii va fi acordată investitorilor doar după realizarea promenadei. "Autorizaţia de construire pentru promenadă va fi prima eliberată. Dacă veţi dori luarea în folosinţă a noilor funcţiuni, trebuie să fie gata promenada", a subliniat Apostu. Proiectantul a mai precizat că SCT are deja autorizaţia pentru bazinul acoperit, iar beneficiarul doreşte să înceapă lucrările.

Pe terenul de 58.000 mp se propune amenajarea unei săli de sport cu parter şi etaj, dar şi construirea unui bazin acoperit. O parte din suprafaţă este prevăzută ca zonă de agrement, cu pistă de ciclism, pentru role şi skateboard. Prin realizarea noilor intervenţii propuse, suprafaţa construită a clădirilor va ajunge la 3.834 mp, iar cea desfăşurată a clădirilor va fi de 5.324 mp. Terenurile de sport vor ocupa 17.517 mp, iar spaţiul verde prevăzut este de aproape 2,5 ha. Potrivit bilanţului teritorial din planşele prezentate, construcţiile existente ocupă acum 2.428 mp, iar terenurile de sport se întind pe 23.423 mp, în vreme ce suprafaţa plantată este de 17.000 mp.

Ioan Puşcaş, stabilit în SUA, spune că urmează să vină în ţară pentru a se informa exact privind situaţia proiectului şi solicitările administraţiei. "Eu nu înţeleg exact ce e cu promenada aceasta. Vreau să văd ce înseamnă, cum vor să se ajungă acolo. În primul rând, ar trebui să se aibă grijă de albia Someşului, care e un dezastru acum. Trebuie să cedez teren, să dau jos gardul? Noi avem acolo şi probleme cu romii, cum să mă păzesc? Suntem în cartierul Iris, pentru cine facem promenadă? Oricum, gândirea de acum cinci ani nu mai este valabilă acum, economia lumii s-a schimbat", a spus Puşcaş. În ceea ce priveşte planurile de dezvoltare, investitorii au în vederea realizarea de terenuri de fotbal şi baschet (suprafaţă iluminată), un bazin acoperit şi conturarea unei colaborări cu operatori medicali pentru realizarea de programe de recuperare pentru bolnavi.

Hotel-restaurant pentru sportivi

În 2006, conform referatului care însoţea proiectul de hotărâre, prin documentaţia PUD se propunea modernizarea şi dezvoltarea bazei sportive Clujana, respectiv construirea unui hotel-restaurant pentru sportivi, regimul de înălţime al acestuia fiind pe două etaje, parcările aferente, amenajare de parcări în zona de intrare cu punct de taxare, amenajare şi construire sală de sport extinsă cu bazine, amenajări pentru jocuri sportive, alei pietonale şi plantaţii de spaţiu verde. Baza dispune de un ştrand pe perioada verii, are terenuri de tenis de câmp şi de fotbal, sală de sport fitness, terasă şi bar.

 

 

Comenteaza