Beneficiarii de bani europeni din Ardeal se adună la Cluj

Beneficiarii de bani europeni din Ardeal se adună la Cluj
Beneficiarii de bani europeni din Ardeal se adună la Cluj, ca să discute problemele din actele de finanţare şi cum pot trece peste ele.

Întâlnirea de la Cluj e organizată de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest la Grand Hotel Napoca şi se referă la eficientizarea implementării proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional. "E o iniţiativă care vine în întâmpinarea necesităţilor exprimate de beneficiarii Programului Operational Regional", explică reprezentanţii ADR-NV. "Evenimentul este organizat in scopul unei mai bune aprofundari a mecanismului decontării cererilor de plată, informaţii la zi privind întocmirea cererilor de plată şi a cererilor de rambursare aferente cererilor de plată, precum şi noutăţi în legislaţia privind achiziţiile publice".

La evenimentul de la Cluj sunt aşteptaţi 100 de beneficiari, iar la întâlnirea de lucru de la Cluj va participa în calitatea de lector Luminiţa Zezeanu, şeful Direcţiei Autorizare Programe din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.â

Comenteaza