Biletele la festivalul mobil Untold, plătite cu Bitcoin

Biletele la festivalul mobil Untold, plătite cu Bitcoin
Norwegian Epic, nava pe care va avea loc evenimentul "de pandemie"

Companiile Untold și Netopia au încheiat un contract prin care intrarea la minifestivalul organizat de clujeni pe vasul de croazieră Norwegian Epic să poată fi achitată și cu criptomonedele Bitcoin și Elrond. 

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Evenimentul de lux va fi organizat în septembrie, pe Marea Mediterană. Procesatorul de plăți ales de Untold și Croaziere.co este Netopia Payments, proiectul fiind unic în Europa. Netopia este o companie românească, bazată pe inovaţie de top şi tehnologie, cu 30.000 de comercianţi care îi folosesc serviciile: plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare sau prin SMS.

Investiția totală ajunge la 5,6 milioane de euro. Untold Odyssey începe în 1 septembrie și se încheie în 5 septembrie. Norwegian Epic, unul dintre cele mai spectaculoase vase de croazieră din lume, cu 19 restaurante la bord, va pleca din Roma și va opri în Ibiza, după care oaspeții vor debarca în Barcelona. Cei aflați pe vas vor avea parte de concerte live, show-uri de artificii.

Evenimentul va grupa cinci scene de muzică, de la EDM la techno și trance, 10 restaurante incluse în tarif și șapte gourmet, zeci de baruri și zone de lounge, piscine, spa-uri, aqua park, săli de fitness, piste de alergare și de bowling, terenuri de baschet și fotbal, minigolf, bungee jumping, săli de jocuri, cazino, saloane de frumusețe, galerii de artă, o bibliotecă și magazine de lux.

Pentru a evita contaminarea cu coronavirus, organizatorii vor realiza testarea rapidă și PCR a tuturor pasagerilor înainte de îmbarcare și vor apela la brățări de mobilitate cu senzori de mișcare, echipamente medicale de top, asistență medicală non-stop, spații de izolare și de tratare pentru simptome. Vasul de croazieră va avea instalat la bord un laborator PCR și capacitate de testare rapidă imediată.

Sistemul de climatizare a fost modificat astfel încât aerul nu recirculă dintr-o cameră în alta, ci este 100% proaspăt. Au fost semnate acorduri cu autoritățile locale excluzând situațiile în care vasul nu ar fi primit în port datorită existenței vreunui caz de infecție cu Covid-19 la bord. Pasagerii trebuie să vină cu teste PCR sau antigen efectuate cu maximum 48 de ore înainte de îmbarcare.

La sosirea în port, toți vor fi testați rapid și PCR. Fiecare participant va purta o brățară de mobilitate, cu senzori de mișcare, care va înregistra cu cine intră în contact, iar în cazul apariției vreunui simptom, toți pasagerii cu care a intrat în contract vor fi testați de urgență. Vasul de croazieră are o capacitate totală de 4.100 de locuri, însă vor fi puse în vânzare doar 2.500 de bilete, între 1.500 și 9.000 de euro. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza