Birouri cu trei etaje lângă Club 69

Birouri cu trei etaje lângă Club 69

Unul dintre proprietarii de pe str. Bogdan Petriceicu Hasdeu propune schimbarea destinaţiei zonei de case unde are un teren în una de birouri şi de spaţii comerciale de maxim trei etaje.

 

“Propunerea noastră se referă la o enclavă L3a (locuinţe individuale şi colective mici cu maxim P+2 niveluri situate în afara perimetrelor de protecţie – n. red.) în partea de sud a străzii B. P. Hasdeu. Schimbarea destinaţiei se impune din două motive: indicii urbanistici sunt deja depăşiţi pe parcelele de acolo, iar funcţiunile existente pe loturile din zonă sunt de comerţ, servicii, pensiuni.

 

Din punctul de vedere al destinaţiei şi al indicilor nu se justifică încadrarea în L3a”, a susţinut arhitectul Cristian Rus, cel care a prezentat propunerea. Parcela beneficiarului, Bogdan Boacă, se află pe str. B. P. Hasdeu la nr.63, lângă Club 69. Membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism Cluj-Napoca au stabilit că este necesară consultarea proprietarilor din zonă înainte de acordarea unui aviz.

Comenteaza