Birourile Emerson ajung la Consiliul Local
- Scris de Kristina Restea
- 29 Noi 2010, 23:18
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Consilierii locali vor analiza în şedinţa de azi proiectul grupului american Emerson de extindere cu o clădire de birouri pentru 800 de angajaţi în parcul industrial Tetarom II din Bulevardul Muncii.
Emerson a primit la începutul lunii avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism pentru realizarea unui imobil de birouri pentru 800 de angajaţi în parcul industrial Tetarom II. Noua clădire a Emerson, companie care ocupă întreg parcul din Bulevardul Muncii, va avea patru etaje şi unul tehnic, retras. La parter vor fi amenajate spaţii de servit masa, iar la etaj, birouri şi săli de conferinţe.
Imobilul, gândit în special pentru activităţi financiare şi de inginerie, ar urma să fie finalizat într-un an, potrivit conducerii Emerson. Compania are trei hale funcţionale în campusul din Bulevardul Muncii. La finalizare, campusul de la Cluj va avea 2.000 de angajaţi, au anunţat oficialii companiei, cu ocazia inaugurării centrului de la Cluj, în aprilie 2008. Estimările arată că investiţia va depăşi 125 de milioane de euro. Tetarom II, parcul unde s-a instalat compania, se întinde pe 12 hectare, dintre care 11 alocate americanilor.

Comenteaza