Bloggerița clujeană Alina Ceușan, propusă ca star al social media în 2020
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Oct 2020, 12:22
- Economie
- Ascultă știrea

Clujeanca Alina Ceușan a fost nominalizată pentru câștigarea titlului de Romanian Social Media Star (RSMS) of 2020, organizată de E! Entertainment Television (EET), brand dedicat fenomenului pop culture a grupului NBC Universal.
“M-am bucurat foarte tare când am aflat de această nominalizare. E o onoare să fiu nominalizată la categoria RSMS. E o mare oportunitate pentru mine în ceea ce privește colaborările și recunoașterea internațională, sunt mereu fericită când pot să reprezint valorile României peste Ocean”, spune Alina Ceușan.
Aceasta are 28 de ani, a absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării la Cluj-Napoca și este blogger, influencer și creator de conținut creativ în mediul online. Printre brandurile cu care a colaborat se numără Nivea, Tommy Hilfiger, H&M, L'Oreal Paris, Lee Cooper, Philips, Worldclass.
Competiția inițiată de EET inventariază toate formele de divertisment, acordate în totalitate pe baza selecției făcute de public. Aceasta a invitat fanii din întreaga lume să voteze pentru cele 40 de categorii din industriile televiziunii, muzicii, filmelor, pop culture. Votarea se derulează în perioada 1-23 octombrie.
Pentru a doua oară în istoria acestor premii, E! People's Choice Awards a deschis o categorie dedicată țării noastre, RSMS 2020, unde opt concurenți vor intra în cursă. Nominalizații de anul acesta sunt Alina Ceușan, Andra Gogan, Bianca Adam, Cristian Munteanu, Cristina Ich, Emil Rengle, Mimi și Vlad Munteanu.
NBC Universal Networks International este una dintre cele mai mari companii de divertisment, furnizând conţinut pentru 165 de țări. Portofoliul său de branduri TV include Universal, Syfy, EET, 13th Street, Diva, Studio Universal, Telemundo, Bravo, DreamWorks și Golf Channel.