Blue Air revine în forță la Cluj. 13 noi rute internaționale

Blue Air revine în forță la Cluj. 13 noi rute internaționale

Operatorul low cost Blue Air a anunțat introducerea, din martie 2021, a 13 rute noi care vor conecta Clujul cu destinații cheie din Europa. Compania aeriană a revenit pe Aeroportul Internațional Avram Iancu după o perioadă în care efectua de aici doar zboruri la cerere. 

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Totodată, Blue Air își consolidează poziția de lider în Moldova, relansand operațiunile din Bacău după trei luni de suspendare a serviciilor din cauza lucrărilor de reconstrucție a pistei, și dezvoltându-și prezența prin introducerea de șapte rute noi și conexiuni smart de la baza sa de acolo.

“Începând cu luna martie 2021, Blue Air va opera zboruri directe către 13 destinații cheie din Europa de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj Napoca, inclusiv două zboruri interne zilnice către București.

Noile rute introduse vor optimiza oferta de călătorie a românilor din regiunea Cluj, oferindu-le conexiuni eficiente cu destinații europene de interes major atât pentru segmentul de leisure cât și pentru business. Noile destinații care vor fi operate de la Cluj sunt: ​​Amsterdam, Barcelona, ​​Bruxelles, Dublin, Hamburg, Koln, Larnaca, Londra, Madrid, Milano, Paris, Roma și Stuttgart.

În cadrul strategiei de poziționare ca prima opțiune de transport aerian low-cost pentru români, Blue Air mizează pe extinderea rețelei de rute directe și de conexiune și pe adaptarea rapidă la cererea și profilul piețelor locale.

Pentru 2021, Blue Air își propune să ofere pasagerilor săi o rețea eficientă de rute exclusive și conexiuni smart, precum și oferte și servicii relevante pentru nevoile lor actuale, bazate pe expertiza inegalabilă a culturii locale”, spune Krassimir Tanev, director comercial Blue Air. De pe Aeroportul Cluj mai operează zboruri de linie Wizz Air, Tarom, Lufthansa, Lot, Turkish Airlines.

Uniunea Europeană va garanta despăgubirea companiei low-cost Blue Air cu până la 62 de millioane de euro. Condiția este ca aceasta să prezinte un plan de restructurare sau de lichidare, în termen de șase luni. Comisia Europeană (CE) a aprobat o garanție românească pentru împrumuturi menită să despăgubească Blue Air pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de coronvirus, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Ea îndeplinea condițiile pentru a fi considerată o întreprindere aflată în dificultate la 31 decembrie 2019, înainte de pandemie. Mai precis, înregistra pierderi din cauza investițiilor ample pe care le-a întreprins începând din 2016 pentru a-și îmbunătăți rețeaua de rute.

Compania a redevenit profitabilă în 2019 și la începutul acestui an, însă, ca și alți operatori din sectorul aviației, a înregistrat pierderi semnificative din cauza pandemiei și a restricțiilor de călătorie pe care guvernul României și alte guverne au fost nevoite să le impună pentru a limita răspândirea virusului. În prezent, compania se confruntă cu nevoi urgente de lichidități.

Blue Air nu era eligibilă pentru a primi sprijin în temeiul cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat al CE, care se adresează întreprinderilor care nu erau încă în dificultate la 31 decembrie 2019. Prin urmare, CE a evaluat măsura în temeiul altor norme privind ajutoarele de stat, în conformitate cu notificarea din partea României.

CE a constatat că ajutorul acordat de România va compensa daune legate direct de pandemia de COVID-19. O firmă de audit extern independentă va verifica faptul că ajutorul nu depășește valoarea daunelor suferite în perioada 16 martie – 30 iunie. În urma auditului, va trebui ca orice sprijin public primit de Blue Air peste nivelul daunelor suferite efectiv să fie returnat României.

România s-a angajat să se asigure că, după șase luni, garanția publică va înceta sau Blue Air va prezenta un plan de lichidare sau va efectua o restructurare cuprinzătoare pentru a deveni viabilă pe termen lung. O astfel de restructurare ar face obiectul aprobării de către CE.

Comisia a constatat că măsura va contribui la asigurarea continuării ordonate a serviciilor de zbor pentru 400.000 de pasageri care fie au rezervat un zbor cu Blue Air în următoarele luni, fie așteaptă să li se ramburseze biletul anulat.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza