Blue, atacat de Wizz în “Cetatea Eternă”

Blue, atacat de Wizz în “Cetatea Eternă”
După ce Blue Air a anunţat că introduce de la Cluj curse către capitala Italiei, Wizz Air şi-a reconsiderat poziţia pentru Cluj mărind frecvenţa zborurilor.

Singura cursă fără monopol a unei companii aeriene la Cluj, cea de Roma, este disputată de două companii. Wizz Air ameninţa iniţial că o va muta la Târgu-Mureş, dar după apariţia aici a Blue Air a acţionat în sens contrar, majorând frecvenţele de operare. Directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca (AICN) susţine că această concurenţă s-a dovedit benefică.

Acesta a afirmat că disputa avută cu reprezentanţii companiei low-cost Wizz Air s-a dovedit utilă. "Au plecat şi au revenit imediat, după ce au văzut că o altă companie low-cost, Blue Air, poate opera în condiţii mai bune. Acum ambele companii operează pe destinaţia Roma şi nouă ne convine foarte mult, pentru că Roma reprezintă o reală atracţie, iar clujenii pot alege oricare dintre cele 18 curse de pe aeroportul nostru", a comentat Ciceo. El ar prefera să nu se schimbe nimic, astfel încât ambii operatori să rămână la Cluj şi să se întreacă în oferte. Pe de altă parte, surse din interiorul companiei Blue Air au informat, pentru ZIUA de CLUJ, că reprezentanţii Wizz Air fac presiuni pentru a-i exclude din Cluj. "Eu nu deţin aceste informaţii, însă ce pot să spun este că noi încurajăm ambii operatori să rămână la Cluj", a răspuns Ciceo.

Preţul minim al unei călătorii tur-retur la Roma-Fiumicino, cu taxele incluse, este la Wizz Air, de 28 de euro, avioanele folosite fiind Airbus, de 180 de locuri. Compania efectuează acum 45 de curse săptămânale cu plecare de la Cluj către 14 destinaţii. Cele mai multe sunt către Londra şi Roma (câte cinci), Paris, Forli şi Madrid (câte patru). Iniţial, conducerea operatorului a informat că va muta zboruri către trei destinaţii de la Cluj la Târgu-Mureş, printre care şi cel de Roma, însă a renunţat în final doar la cursa spre Düsseldorf. Destinaţia Roma a rămas disponibilă şi din Târgu-Mureş, cu două zboruri pe săptămână. Mai mult, Wizz chiar a majorat numărul de zboruri săptămânale din Cluj spre capitala Italiei, de la trei la cinci. "Wizz Air creşte frecvenţa pe ruta Cluj-Napoca - Roma, ca răspuns la cererea înregistrată în zonă", a motivat directorul comercial György Abrán. Flota Wizz Air este compusă din 35 de aeronave Airbus A320.

Blue Air activează din nou la Cluj din această vară cu zboruri de pasageri. Preţul minim pentru o călătorie dus-întors Cluj-Roma costă 29,98 euro, cu taxele incluse. Zborul către capitala Italiei a debutat la 1 iulie şi este efectuat miercuri, vineri şi duminică, având întoarcerea în aceeaşi zi, la 19:55, cu avioane Boeing de 116 locuri. Cursele pornesc din Bucureşti, cu escală în Someşeni. "Eu ştiu că la puţin timp după ce noi am anunţat că introducem Cluj-Roma, au revenit aspra deciziei şi cei de la Wizz Air", spune Florentina Tatu, director PR la Blue Air. Oficialii Blue Air iau în calcul operarea zborurilor şi spre alte destinaţii şi vor să redeschidă baza aeriană de la Cluj. Flota Blue Air este formată din aeronave Boeing 737, de 116-170 de locuri. Pe AICN activează companiile TAROM, Wizz Air, Carpatair, Lufthansa, Blue Air, Medallion Air, Malev, Air Hungary. Aeroportul a înregistrat în 2010 un trafic de 1,02 milioane de pasageri, cu 23% peste cel precedent.

Noi zboruri de Cluj

Pe portalul AICN figurează la capitolul noutăţi, în afara zborurilor Blue Air spre Dublin şi Roma şi a cursei Medallion Air spre Constanţa, demarate în sezonul estival, şi o cursă tur-retur TAROM Cluj-Viena, la preţul minim de 272 de euro, cu taxele incluse. Lufthansa a anunţat zboruri din Cluj către Stockholm, Frankfurt, Barcelona, Madrid, Paris, Londra (159 de euro), Amsterdam şi Praga (179 de euro), ambele fără taxe, în 3 iunie - 30 august, însă cu escală la München.

 

 

Comenteaza