BNR a oprit creşterea ROBOR. Pentru moment

BNR a oprit creşterea ROBOR. Pentru moment

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, indicele robor la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile variabile pentru creditele în lei, a stagnat, marţi, la 3,14%, pentru a doua zi consecutiv.

La finalul săptămânii trecute, ROBOR la 3 luni a crescut de la 3,10% la 3,14%, valoare care se păstrează datorită intrevențiilor BNR care injectează lichiditate în piață, la dobânda de referință, de 2,50%.

De la începutul lunii, după ce Banca Centrală a inițiat după o pauză de opt luni operațiuni repo pentru creșterea lichidității, indicele ROBOR la 3 luni, care pe 3 august atingea un maxim de 3,47%,  a intrat pe un trend descendent.

Totodată, indicele ROBOR la 6 luni a stagnat marţi la 3,38%, pentru a doua zi consecutiv. Vineri, acesta a crescut de la 3,36% la 3,38%, iar luni a stagnat.

Indicii ROBOR la 9 şi 12 luni au crescut uşor, marţi. Astfel, indicele ROBOR la 9 luni, a crescut la 3,47% de la 3,45%, nivel în stagnare de vineri şi indicele ROBOR la 12 luni a crescut la 3,52%, față de 3,50% cât a fost luni.

După ce două săptămâni BNR nu a facut nicio injectie de lichiditate, luni a efectuat o nouă operațiune repo, a șasea din acest an, în valoare de 6,5 miliarde lei, pentru a păstra dobânzile de pe piața interbancară la un nivel scăzut.

În august 2018, Banca Centrală a României a reluat operațiunile repo, după opt luni de pauză, pentru a tempera creșterea indicilor ROBOR, care reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei și care este stabilit zilnic, ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de BNR, astfel încât să prevină situația din septembrie 2017. Pe finalul fiecărei luni, lichiditatea din piață scade pe fondul faptului că băncile sunt obligate să-și facă rezervele minime obligatorii, iar contribuabilii trebuie să-și achite taxele și impozitele, situație care se accentuează pe final de lună.

 

sursa: realitatea.net

Etichete
Comenteaza