Bosch ar putea investi la Cluj într-o fabrică greenfield. Decizia se ia în martie

Bosch ar putea investi la Cluj într-o fabrică greenfield. Decizia se ia în martie
Negocierile cu compania Bosch, care ar urma să deschidă o unitate la Cluj, nu au fost afectate de deschiderea fabricii din Serbia, anunţată în urmă cu o săptămână, spune directorul adjunct al Tetarom, Valentin Peter, pentru ziuadecj.ro.

Acesta adaugă că negocierile ar urma să fie finalizate la începutul primăverii, în martie, având în vedere că Bosch aşteaptă o serie de informaţii din partea unor instituţii, fără a fi nominalizate. "Se discută două variante - una e intrarea în actualul areal ocupat de Nokia, cu activul construit, şi a doua este o investiţie greenfield. Ei negociază acum şi cu Nokia, mingea nu e doar în terenul nostru", a spus el.


Întrebat când se va decide care dintre cele două variante este cea mai fezabilă, Peter spune că aceasta depinde de preţul de vânzare al halelor convenit între Nokia şi Bosch. "Pentru noi ambele variante sunt fezabile", a spus el.

Amintim, Bosch a confirmat în septembrie că se află în discuţii cu autorităţile române pentru o fabrică la Cluj. Un comunicat al companiei arată că Bosch se află în discuţii cu Guvernul şi cu "administraţia zonei industriale Cluj-Napoca" pentru o potenţială investiţie.

"Bosch urmăreşte permanent strategia de a se plasa pe piaţă optim din punct de vedere concurenţial şi de a reacţiona la modificările din cadrul pieţei. De aceea verificăm permanent posibilităţile de adaptare direcţionata a spectrului nostru de produse şi servicii, a structurii noastre organizatorice sau de producţie, la cerinţele pieţei şi ale clienţilor.Astfel, la ora actuală Bosch analizează oportunitatea unei investiţii în Cluj-Napoca/România. În acest context suntem în discuţii cu Guvernul României şi cu administraţia zonei industriale Cluj-Napoca. În paralel cu discuţiile se efectuează probe de sol", arată Bosch într-un comunicat.Robert Bosch GmbH este cel mai mare furnizor din industria automotive din lume, notează Bloomberg, care a publicat anunţul companiei. Fabrica din localitatea Pecinici, la 25 kilometri de capitala Belgrad, va avea 22.000 de metri pătraţi iar construcţia va începe anul viitor, urmând ca producţia în sine să demareze după un an. În fabrică vor munci doar 60 de angajaţi la început, dar, conform Bloomberg, numărul acestora ar putea creşte la 600 în 2019. Fabrica din Serbia va face parte din divizia Bosch Electrical Drives, care fabrică motoare electrice pentru automobile. Divizia are 12 fabrici în lume. "Bosch consideră Serbia ca o bună locaţie din care poate aproviziona piaţa central-europeană", a arătat Bosch în comunicatul din septembrie.

Robert Bosch GmbH este cel mai mare furnizor din industria automotive din lume şi a anunţat în urmă cu două săptămâni că va deschide o fabrică de ştergătoare de parbrize în localitatea sârbă Pecinici, la 25 kilometri de capitala Belgrad. Unitatea va avea 22.000 de metri pătraţi iar construcţia va începe anul viitor, urmând ca producţia în sine să demareze după un an. În fabrică vor munci doar 60 de angajaţi la început, dar, conform Bloomberg, numărul acestora ar putea creşte la 600 în 2019. Fabrica din Serbia va face parte din divizia Bosch Electrical Drives, care fabrică motoare electrice pentru automobile. Divizia are 12 fabrici în lume. "Bosch consideră Serbia ca o bună locaţie din care poate aproviziona piaţa central-europeană", se arată în comunicatul Bosch.

Amintim, Bosch se află în negocieri cu Consiliul Judeţean Cluj şi Tetarom SA pentru a prelua spaţiul rămas liber în parcul industrial Tetarom III din Jucu, după plecarea producătorului de telefoane mobile Nokia.

 

Comenteaza