Brokerii de la BT se mută din Maestro în Brâncuşi Center

Brokerii de la BT se mută din Maestro în Brâncuşi Center
Compania de brokeraj a grupului financiar Banca Transilvania, cel mai mare broker de retail din România, devine BT Capital Partners (BTCP).

Rebrandingul marchează finalizarea tranzacției dintre BT Securities (BTS) şi Capital Partners. BTCP va prelua rolul de membru exclusiv în România al M&A International, alianță la nivel global a firmelor independente din domeniul fuziunilor şi achizițiilor.

Printr-o tranzacție care a avut loc în martie, BTS a preluat activitatea de investment banking a Capital Partners, cea mai importantă firmă românească independentă de consultanță în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor. 
 
BTCP oferă companiilor locale cu potențial investițional consultanță pentru fuziuni şi achiziții, listare pe burse, brokeraj, structurarea schemelor de finanțare complexe, consiliere strategică de management în centrele operaționale din Cluj-Napoca şi Bucureşti.

Din această săptămână, BTCP are un nou sediu central în Cluj, în clădirea Brâncuşi Business Center (iniţial funcţiona în Maestro Business Center), iar în Bucureşti sucursala se află acum în Băneasa Airport Tower. BT este una dintre cele mai mari trei bănci din România, în funcţie de active, după BCR şi BRD. Ea are 7.300 de angajaţi, 550 de sedii şi 2,2 milioane de clienţi. Printre acţionari se numără Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi IFC - Banca Mondială.
 

Programe de doi ani pentru antreprenori
 
BT Club, proiect al băncii clujene pentru susținerea culturii şi educației antreprenoriale, va lansa în acest an două noi programe de educaţie financiară dedicate antreprenorilor cu companii aflate la început de drum sau viitorilor întreprinzători, pe parcursul a doi ani, în principalele oraşe din România. Acestea vor fi susţinute de trainerii Eusebiu Burcaş şi Magnoliu Stan.

Pentru studenți, evenimentele facilitează întâlnirea acestora cu câte o personalitate cu spirit antreprenorial din anumit domeniu. BT Club a fost lansat acum 10 ani şi are 21.000 de membri în ţară. Bugetul său mediu anual, dedicat educației, este de 150.000 de euro. 

Comenteaza