BT a bătut palma cu IBM. Are platformă bazată pe inteligența artificială

BT a bătut palma cu IBM. Are platformă bazată pe inteligența artificială
Societatea bancară va automatiza activitatea din sucursale

Banca Transilvania (BT) Cluj va crea împreună cu companiile IBM şi Qualitance o platformă care automatizează interacţiunea cu clienţii, pe care o va implementa în toată reţeaua sa de sucursale.

Banca din Cluj a selectat companiile IBM și Qualitance pentru a dezvolta o platformă integrată, bazată pe inteligenţă artificială, pentru automatizarea interacţiunii digitale cu clienţii şi angajaţii băncii. Noua soluţie a fost construită cu ajutorul platformei de tehnologie FlowX.AI, creată iniţial de către Qualitance.

Cei trei parteneri au implementat platforma şi au realizat integrarea sa cu multiple sisteme existente, urmând să fie integrată în întreaga reţea BT, formată din 500 de sucursale şi agenţii. Platforme de acest tip ajută companiile mari să creeze interacţiuni intuitive pentru clienţi,  angajaţi, colaboratori, accelerând productivitatea şi eliminând nevoia de training, chiar şi pentru cei nefamiliarizați cu tehnologia.

„Noua platformă înseamnă adoptarea celor mai noi tehnologii IT care ne ajută la reducerea complexităţii operaţionale, cu efecte pozitive pentru clienţi şi angajaţi. Pe lângă pasul făcut de BT pentru continuarea evoluției tehnologice, dezvoltarea platformei a fost o experienţă de învăţare pentru noi, ca bancă şi echipă”, Leontin Toderici, director general adjunct operaţiuni la BT.

Platforma ajută companiile să dezvolte într-un ritm accelerat interfeţe digitale scalabile, folosind componente de inteligenţă artificială şi design comportamental.

Comenteaza