Burgerii verzi şi burgerii negri din Cluj, vedete pe Instagram

Burgerii verzi şi burgerii negri din Cluj, vedete pe Instagram

Alin şi Emanuel, doi fraţi care s-au întors din Londra după 10 ani şi-au deschis afacerea visurilor lor la Cluj

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Au lăsat fine dining-ul din Londra şi s-au întors în ţară ca să îşi îndeplinească visul. Este povestea a doi fraţi bucătari din Cluj, Alin şi Emanuel Runcan, care şi-au deschis un restaurant în centrul oraşului de pe Someş şi fac mâncare instagramabilă. Vedeta bucătăriei lor gourmet este burgerul de culoare verde. Clienţii care le trec pragul mai întâi pozează mâncarea şi abia apoi o savurează.

„Eu sunt bucătarul bun, el e fratele meu, bucătarul rău. Vom găti doi burgeri. Unul e vegan şi unul e numit 911 pentru că e cel mai mare”, spune Emanuel Runcan, proprietar restaurant.

„Avem o chiflă verde făcută în casă, am înverzit-o cu clorofilă de spanac. Pentru burgerul vegan am folosit fasole şi alune. Simplu, nimic complicat”, adaugă el. 

„Aici avem o chiflă neagră cu cărbune medicinal şi o să pun sos alb, salată şi gem de ceapă caramelizată, pe urmă burgerul dublu”, îţi arată Alin Runcan, proprietar restaurant.

„Eu am încercat din toate felurile, dar acesta verde mi se pare cel mai bun, aşa ca şi textură, ca şi compoziţie”, este de părere Mihai.

„Am lucrat în trecut în zona de fine dining, dar nu am avut buget să deschidem un restaurant de fine dining aşa că am mers pe varianta de gourmet. Poate de ziua naţionalei a României o să facem un burger în trei culori”, se gândeşte Emanuel Runcan.

Întrebat dacă nu sunt sceptici oamenii când vin şi văd un burger verde sau negru, Alin Runcan răspunde: „Ba da, uneori chiar sunt şi se uită ciudat şi nu sunt siguri dacă vor să încerce sau nu, dar pe urmă după ce îl încearcă, sunt extrem de încântaţi. Un burger la noi începe de la 17 lei şi poate să ajungă până la 50 de lei.”

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza