Foto Câmpia Turzii își face o centură ocolitoare de 6,5 kilometri

Câmpia Turzii își face o centură ocolitoare de 6,5 kilometri
Câmpia Turzii își face centură ocolitoare de 6,5 kilometri
Câmpia Turzii își face o centură ocolitoare de 6,5 kilometri

Viitoarea centură a municipiului Câmpia Turzii se va întinde pe 6,5 km, cu intrare în zona industrială Reif și ieșire în dreptul Monumentului Eroilor Aviatori (la avion). Costurile totale nu au fost precizate, însă municipalitatea vrea să acceseze fonduri europene. 

Primarul Dorin Lojigan a avut o întrevedere cu proiectanții viitoarei centuri ocolitoare, în vederea stabilirii detaliilor tehnice ale proiectului. Lucrarea se va întinde pe 6,5 km, cu intrare în zona industrială Reif și ieșire în dreptul Monumentului Eroilor Aviatori (la Avion).

Beneficiile proiectului sunt devierea camioanelor de mare tonaj și decongestionarea traficului; reducerea emisiilor de dioxid de carbon și a zgomotului cauzat de traficul apăsător și îngreunat actual, iar șoferii vor putea tranzita mai ușor localitatea, continuându-și drumul spre Cluj-Napoca sau spre Târgu-Mureș.

“Va avea loc extinderea intravilanului localității, astfel încât se va permite dezvoltarea imobiliară și urbanistică în zona de sud a municipiului. Se vor putea construi locuințe și zone de agrement în locații care până acum erau considerate teren arabil”, conform reprezentanților municipalității.

“Despre centura de ocolire s-a vorbit mult, în anii ce au trecut și mulți au declarat – cât se poate de iresponsabil – că Autostrada Transilvania funcționează ca o adevărată centură de ocolire. Nu este așa. O administrație locală modernă, cu viziune pe termen lung, este obligată să găsească minimum două artere de circulație. Este modelul occidental și acesta va fi implementat la Câmpia Turzii, prin accesarea de fonduri europene”, a declarat Lojigan.

Comenteaza