Când este cel mai bine să zbori cu avionul

Când este cel mai bine să zbori cu avionul
Noiembrie este cea mai ieftină lună pentru călătoriile aeriene, în afara perioadelor promoţionale, biletele fiind şi cu 30% mai ieftine decât în alte perioade ale anului, conform unui studiu comparativ al agenţiei Vola.

Preţul minim pentru un bilet de avion dus-întors este de 10 euro, valabil pentru rutele de la Timişoara la Bruxelles, Berlin sau Niederrhein, iar din Bucureşti, către Cluj-Napoca, Milano, Roma, Bologna, Bruxelles, începând de la 16 euro.

Pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj operează în prezent 13 companii aeriene: ABC Air Hungary, Airest, ASL Airlines, Atlasglobal, Austrian Airlines, Blue Air, Lot Polish Airlines, Lufthansa, Silver Air, Tarom, Turkish Airlines, Vueling Airlines şi Wizz Air.

Rezultatele analizei arată că destinaţiile cele mai cerute de români sunt disponibile în noiembrie la preţuri cuprinse între 10 şi 60 de euro. Pentru bilete de avion mai ieftine de 20 de euro, ei pot alege să călătorească la Bruxelles (de la 10 euro), Milano (de la 16 euro), Roma (de la 18 euro) sau Bologna (de la 18 euro). Oferta include şi oraşele Londra (de la 20 de euro), Veneţia (de la 24 de euro), Paris (de la 38 de euro), Barcelona (de la 44 de euro) şi Madrid (de la 58 de euro).
 
„Preţul biletelor de avion este extrem de dinamic şi influenţat de foarte mulţi factori. Am observat că luna în care majoritatea preţurilor scade în mod organic este noiembrie. Turiştii români care îşi doresc să călătorească în afara ţării şi nu sunt condiţionaţi de o anumită dată pot opta pentru o călătorie în noiembrie, care le va scădea costul biletului cu până la 30%”, spune Daniel Truică, director general al Vola.ro.

Pentru destinaţiile intercontinentale, diferenţa de preţ faţă de o altă lună este de până la 100 de euro. Un bilet de avion dus-întors către Dubai începe, în noiembrie, de la 150 de euro, în timp ce pentru o călătorie în decembrie preţurile pornesc de la 200 de euro. Turiştii pot ajunge în noiembrie la Singapore cu un bilet de avion dus-întors al cărui preţ începe de la 508 euro, faţă de 574 de euro în decembrie.

Diferenţa de preţ faţă de decembrie este de până la 70% pentru unele destinaţii din Europa. Dacă în noiembrie un bilet de avion dus-întors de la Bucureşti la Bari costă 18 euro, în decembrie preţul acestuia ajunge la 60 de euro, în aceleaşi condiţii de călătorie. 
 
Biletul de avion spre Valencia începe de la 34 de euro în noiembrie şi de la 64 de euro în decembrie. La Berlin, turiştii români pot ajunge din capitală cu 10 euro dacă efectuează călătoria în ultimele două săptămâni din noiembrie şi cu 39 de euro, dacă optează pentru călătorii în luna decembrie.

Comenteaza