Carpatica Asig, în faliment. Ce trebuie să ştie clienţii companiei

Carpatica Asig, în faliment. Ce trebuie să ştie clienţii companiei
Cele 1.310.852 de contracte de asigurare, dintre care 936.089 de poliţe RCA emise de Carpatica Asig rămân în vigoare până la data expirării, informează un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Numărul dosarelor de daună deschise până la data de 31 mai 2016 se ridica la 26.520.

Conform legislaţiei în vigoare, protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător revine Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în limita plafonului de 450.000 de lei pentru un asigurat. Pe baza calculelor experţilor ASF, FGA va suporta, în urma pronunţării falimentului Carpatica Asig, un impact net de până la 624 milioane de lei.

Conform Deciziei ASF, societatea are obligaţia ca în termen de 30 de zile de la publicarea documentului în Monitorul Oficial să predea Fondului de Garantare a Asiguraţilor evidenţele complete ale dosarelor de daună, în vederea publicării listei potenţialilor creditori în asigurări. Totodată, mandatul FGA de administrator temporar al Carpatica Asig va fi prelungit în vederea îndeplinirii acestei obligaţii de către societate.

De asemenea, asigurătorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru notificarea asiguraţilor atât cu privire la posibilitatea acestora de a denunţa contractele de asigurare cu societatea Carpatica Asig, cât şi cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare aferente, proporţional cu perioada cuprinsă între momentul denunţării şi cel al expirării duratei de valabilitate a acestora.

Consiliul ASF a hotărât în şedinţa din data de 27 iulie 2016 retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig, pe baza unui set de rapoarte care au evidenţiat starea de insolvenţă a acesteia, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment.Hotărârea Consiliului de retragere a autorizaţiei Carpatica Asig a avut la bază concluziile Raportului de audit financiar pe 2015 întocmit de firma Mazars, coroborate cu Raportul de evaluare elaborat de Deloitte, precum şi cu Raportul de îndeplinire de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a mandatului de administrator temporar. Toate acestea evidenţiază deteriorarea accentuată a indicatorilor financiari ai societăţii, conform situaţiilor înregistrate la 31 decembrie 2015, şi respectiv la 30 iunie 2016.

Astfel, la 31 decembrie 2015, Carpatica Asig avea capitaluri proprii de minus 611,4 milioane de lei, cu un necesar de capital corespunzător de 690,4 mil. lei (conform cerinţelor regimului Solvabilitate I), un coeficient de lichiditate de 0,31 şi o marjă de solvabilitate de minus 612,9 milioane de lei. La 30 iunie 2016, situaţia financiară a societăţii s-a menţinut în teritoriul negativ, Carpatica Asig înregistrând capitaluri proprii de minus 613,7 milioane de lei, un coeficient de lichiditate de 0,46 şi o marjă de solvabilitate de minus 615 milioane de lei.

Potrivit cerinţelor regimului Solvabilitate II, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, necesarul de capital minim este de 101,2 milioane de lei, iar necesarul de capital de solvabilitate se ridică la 285 milioane de lei, rezultând o nevoie totală de aport de capital în sumă de circa 900 de milioane de lei.

În aceste condiţii, analizând raportul de evaluare Deloitte, datele privind situaţia societăţii, precum şi evaluările efectuate în cadrul Planului de rezoluţie elaborat de ASF, Consiliul a constatat că niciunul dintre cele trei instrumente de rezoluţie prevăzute de Legea nr.246/2015 nu este aplicabil în cazul Carpatica Asig S.A. prin prisma obiectivului de minimizare a impactului asupra fondurilor de protecţie, singura soluţie viabilă fiind declanşarea procedurii de insolvenţă.

Principala preocupare a ASF este protejarea intereselor clienţilor societăţii Carpatica Asig, în strânsă cooperare cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, şi menţinerea stabilităţii sistemului de asigurări.

Potrivit tuturor evaluărilor ASF, piaţa asigurărilor poate absorbi implicaţiile ieşirii Carpatica Asig din industrie fără afectarea stabilităţii şi a funcţionalităţii sistemului, existând premise solide ca anul 2016 să marcheze revenirea acestui sector pe profit, pe baza ameliorării vizibile a principalilor indicatori de daunalitate, respectiv a creşterii numărului de contracte de asigurare încheiate.

Falimentul Capatica Asig este al doilea cel mai mare după falimentul Astra Asigurări, companie cu afaceri de 200 de milioane de euro anual.

Comenteaza