Ce comandă clujenii pe Emag: produse de copii, electrocasnice, accesorii de telefoane

Ce comandă clujenii pe Emag: produse de copii, electrocasnice, accesorii de telefoane
51% dintre comenzile pe magazinul pe internet au fost plasate de pe dispozitive mobile în 2017, primul an în care traficul de pe acestea a depășit lunar pragul de 60%. Cele mai multe comenzi plasate de pe dispozitivele mobile au fost livrate în București, Constanța și Cluj.

Dacă până acum utilizatorii telefoanelor inteligente intrau pe site-urile magazinelor online pentru a se informa despre produsele de care erau interesați, în 2017, pentru prima dată, au plasat mai multe comenzi de pe dispozitivele mobile decât de pe computerul personal. 51% dintre comenzi au fost plasate de pe smartphone-uri și tablete, iar 49%, de pe tradiționalul desktop. 

Procentul este mai mare în cazul noilor clienți: 60% dintre cei care au plasat pentru prima dată o comandă au făcut acest lucru de pe mobile. Jumătate dintre cei au făcut cumpărături de pe dispozitive mobile au folosit aplicația Emag.

„Am îmbunătățit permanent aplicația, iar ea este cea mai apreciată aplicație din categoria din care face parte – 4,7 rating. Estimăm că, până la sfârșitul anului, peste 75% dintre vizitele făcute vor fi de pe dispozitivele mobile”, a declarat Bogdan Axinia, VP Platforms & Technology la Emag.

Anul trecut, 64% dintre vizite au fost făcute de pe smartphone-uri și tablete. 2017 a fost primul an în care traficul provenit de pe dispozitive mobile a trecut lunar pragul de 60%. Cei mai mulți utilizatori care au folosit dispozitive mobile pentru a se informa și pentru a face cumpărături au mai puțin de 40 de ani.

43% dintre aceștia au vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, urmați de cei care au vârsta cuprinsă între 35 și 44 de ani (30%). Companie fondată în 2001, Emag este un pionier al pieței de comerț online din România și exportă know-how și tehnologie românească în Bulgaria, Ungaria și Polonia. 

Cele mai cumpărate în 2017

Produse copii...............................14,3%
Electrocasnice mici........................8,4%
Accesorii telefoane........................6,6%
Aparate îngrijire personală..............6,0%
Jucării..........................................5,9%
Electrocasnice mari........................5,5%
Modă...........................................5,3%
Produse casă.................................4,9%
Cărți............................................4,4%
Telefoane mobile............................4,1%

Sursa: Emag

Comenteaza