Cea mai mare reţea imobiliară din lume se extinde în România

Cea mai mare reţea imobiliară din lume se extinde în România
24 de birouri, 165 de agenţi şi un business de 1,5 milioane de euro din comisioane din tranzacţii este ţinta pentru ţara noastră a grupului cu sediul în Statele Unite.

La nivel european, grupul RE/MAX a încheiat 150.000 de tranzacţii şi comisioane de 360 de milioane de euro, iar în România numărul tranzacţiilor intermediate la vânzare a depăşit 300, comisioanele fiind de 1 milion de euro.

Piețe care au înregistrat o creștere rapidă sunt Malta și Luxembourg, unde valoarea comisioanelor a crescut cu 50% comparativ cu 2014. Topul a fost completat de Israel, Italia, Spania, cu urcări de 38-42%. Perioadele iunie, iulie și ultimul trimestru au avut cel mai mare număr de tranzacţii.

În România, reţeaua a ajuns la 15 locaţii în nouă dintre cele mai importante orașe, în timp ce numărul de agenți a trecut de 100. Michael Polzler, director RE/MAX Europa, a precizat că rețeaua de francize a fost extinsă în mai multe regiuni din Franța, numărul total de birouri ajungând  la 1.600.
 
La nivel global, planurile vizează continuarea extinderii rețelei de birouri şi a numărului de agenți imobiliari. Printre țările așteptate să cunoască o creștere semnificativă în perioada următoare se numără Italia, Spania, Portugalia și Franța.  RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. 
 
Grupul înfiinţat în 1973 în Denver are 100.000 de agenţi afiliaţi în birouri în 100 de ţări. În Europa, RE/MAX este prezent în 33 de ţări, cu 1.600 birouri şi 15.000 de agenţi. În România, RE/MAX Cluj mai are birouri la Arad, Oradea, Bistrița, Brașov, Suceava, Bacău, Sibiu și București.

Comenteaza