Cel mai mare cazino din România este pus în dificultate de noul cod fiscal. Pierderi de 400.000 de euro și mese desființate

Cel mai mare cazino din România este pus în dificultate de noul cod fiscal. Pierderi de 400.000 de euro și mese desființate
| Foto: lacheev - Depositphotos.com

Cazinourile din România au adus bani de acasă în pandemie, iar noile măsurile fiscale ale Guvernului, intrate în vigoare de la 1 august, le fac viaţa imposibilă.
 

În Bucureşti funcţionează 3 mari cazinouri: Marriott, Radisson şi Casa Vernescu. „Toate 3 au mers dezastruos. Nu mai sunt clienţii mari. Cazinourile sunt cu un picior în groapă, iar patronii aduc bani de-acasă, începând de doi ani. Nu mai sunt jucătorii mari, Gigi Becali, Giovanni Becali, Mihail Vlasov...

La Radisson şi la Marriott vin israelieni, dar şi şi aceia încep să meargă în alte părţi, ca să joace. Situaţia nu este deloc roz în România. Treaba de la noi nu se compară cu ce este afară”, spune un specialist pentru Mediafax.

Marriott a „tăiat” 9 mese de joc

„Din 22 de mese înainte de pandemie, Marriott a redus numărul lor până la 13 mese. Atâtea mai sunt în prezent. Se merge pe pierdere acolo, iar dacă situaţia nu se va schimba, la toamnă probabil că se va închide.

Încasările au fost de 400.000 de euro. Cheltuielile la Marriott cu chiria şi celelalte au fost, în iulie, de 700.000 de euro. Aşadar, pierderi de 300.000 de euro doar luna trecută. Jucătorii străini merg acum in Dubai, la Londra, în Cipru - regiunea turcească.

Taxele mari pe cash out şi taxa pe masă i-au înlăturat pe jucători. Ca să nu fie în pierdere, cazinoul ar trebui să încaseze 25.000 de euro pe zi”, adaugă specialistul din zona cazinourilor.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza