Centrală energetică de 30 de milioane de euro
- Scris de Calin Poenaru
- 22 Mar 2011, 22:47
- Economie
- Ascultă știrea

Primăria Dej şi Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) şi-au dat acordul pentru amenajarea unei centrale fotovoltaice în perimetrul parcului industrial din localitate, o investiţie în valoare de 30 de milioane de euro.
"Cei de la Arc Parc s-au gândit că, dacă vor mai veni investitori, energia furnizată de Electrica nu va fi îndeajuns şi au venit cu acest proiect, prevăzut pentru finanţare din fonduri europene. Noua centrală va acoperi cerinţele de energie din zona parcului industrial. Noi am eliberat deja certificatul de urbanism pentru acest proiect, sperăm ca lucrările să debuteze cât mai repede", a declarat primarul municipiului Dej, Costan Morar. Acesta este încrezător în capacitatea zonei Dejului de a atrage investitori. "Cel mai important va fi grupul chinez AVIC International, care va prelua combinatul Someş Dej. Formalităţile sunt în curs de finalizare, iar la începutul lunii iunie se aşteaptă aprobarea din partea Guvernului Chinei, care va permite companiei să devină acţionar majoritar. De asemenea, Trelleborg şi ACE-Fujikura îşi menţin poziţiile aici, chiar dacă japonezii nu mai au acelaşi ritm al angajărilor", a adăugat Morar.
"Proiectul centralei pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile solar-voltaic, propus a fi amplasat în localitatea Dej, nu se supune evaluării impactului asupra mediului", a informat Anna Horvath, director al ARPM Cluj. Conform dosarului depus la instituţie, proiectul prevede realizarea unei centrale cu putere instalată de 5.000 kW, compusă din 21.739 de module fotovoltaice, fiecare de câte 245 W, grupate pe 805 rame. Suprafaţa amplasamentului este de 8,6 ha. Centrala va avea o clădire în care vor fi montate invertoare necesare pentru transformarea curentului continuu în alternativ, iar cablurile de la panouri până la centrală vor avea traseu subteran. Energia electrică necesară funcţionării clădirii va fi obţinută tot din surse regenerabile, respectiv radiaţii solare, prin intermediul panourilor fotovoltaice amplasate pe terasa clădirii. Apa caldă şi căldura vor fi preparate de o centrală electrică de 32 kw, iar încălzirea va fi realizată cu ventiloconvectoare. Concluzia ARPM este că investiţia va determina reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 968,3 tone de dioxid de carbon.
Conducerea Arc Parc a anunţat că o companie cu capital maghiaro-elveţian, Egal T, va construi centrala solar-fotovoltaică, o investiţie de 30 de milioane de euro. Un alt proiect preconizat este o centrală cu turbină pe gaz de 120 MW, printr-un parteneriat cu o companie americană, în valoare de 118 milioane de euro. Directorul Arc Parc, Adriana Cristea, a precizat că şi-au manifestat interesul pentru parcul din Dej companii din industria frigorifică şi fabricarea de componente de navigaţie. Administratorul parcului a programat lucrări la o clădire de birouri pentru sediul propriu şi pentru 24 de întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi la o hală de 4.600 mp. Primul obiectiv va grupa până la 3.000 de oameni şi urmează să cuprindă o clădire administrativă, un hotel, restaurant, lac de agrement, minimarket şi cinema. Pentru acest proiect, de 5 de milioane de euro, Arc Parc beneficiază de o finanţare nerambursabilă europeană de 4 milioane de euro. Parcul din Dej se întinde pe 40 ha. Primul ocupant al obiectivului este grupul suedez Trelleborg, pe trei hectare. Uzina de componente auto suedeză, o investiţie de 14 milioane de euro, fabrică piese pentru grupurile Renault, BMW sau General Motors.
Patru parcuri omologate în Cluj
Asociaţia Parcurilor Industriale, Tehnologice, Ştiinţifice şi a Incubatoarelor din România are în componenţă 22 de membri principali. Parcurile industriale publice din Cluj sunt administrate de societatea Tetarom, subordonată Consiliului Judeţean. Tetarom I se întinde pe 32 ha, Tetarom II - pe 12 ha, Tetarom III - pe 154 ha, cei mai importanţi investitori fiind Nokia - telefoane mobile, Emerson - echipamente industriale, Art Inks - poligrafie, Admin Development - consultanţă IT, CBC - dezvoltare imobiliară, Grup Inter - editare, EnergBit - echipamente electrice. Tetarom a atras până acum investiţii de 191 de milioane de euro. De asemenea, au constituit zone industriale în judeţ companii private precum REIF - Câmpia Turzii sau Nervia - Apahida.