Centre de afaceri de 24 de milioane de euro la Cluj

Centre de afaceri de 24 de milioane de euro la Cluj
Proiectul de infrastructură pentru investiţii în microtehnologie şi electronică din Lomb şi extinderea Tetarom I vor putea demara în şantier la toamnă, în scenarii optimiste.

Ambele investiţii fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), ce include proiecte cu finanţare europeană de 82 de milioane de euro, care îi revin municipiului ca pol de creştere.

Proiectul privind extinderea parcului industrial care prevede spaţii de birouri şi hale pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) trebuie depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest până la jumătatea lunii februarie. "După ce proiectul va fi evaluat de toate instituţiile responsabile, urmează licitaţia pentru încredinţarea lucrărilor. Sperăm ca până în toamnă să se finalizeze evaluarea şi, dacă totul decurge normal, fără probleme, în toamnă să avem şi încredinţarea făcută. De licitaţii se va ocupa Consiliul Judeţean (CJ), care este beneficiarul lucrării", a precizat Valentin Peter, director adjunct al parcurilor industriale Tetarom.

O variantă ar fi ca lucrările să demareze în primăvara anului viitor, iar peste iarnă să se organizeze licitaţiile necesare. Termenul de execuţie este de 24 de luni. "Spaţiile din Tetarom I (destinate IMM-urilor - n. red.) sunt pline, iar cereri avem în continuare", a completat Peter. În parcul de la Tăietura Turcului îşi desfăşoară activitatea 27 IMM-uri (în hală şi birouri) în spaţii ale Tetarom, iar alte 12 au concesionat teren pentru dezvoltări proprii. Proiectul de extindere este cuprins în PIDU, care include proiectele cu finanţare europeană care îi revin municipiului ca pol de creştere.

Conform Planului Urbanistic de Detaliu pentru dezvoltarea parcului industrial de la Tăietura Turcului nr. 47, aflat în subordinea CJ, aici se vor realiza clădiri de servicii, birouri, depozite, extindere şi modernizare a infrastructurii. Parcul industrial se va dezvolta în zona situată în partea vestică a teritoriului de 26,8 ha alocate Tetarom I. Potrivit avizelor eliberate, realizarea clădirilor de servicii, depozitare şi birouri este condiţionată de executarea lucrărilor de consolidare şi stabilizare a versantului şi sistematizare verticală, cu luarea măsurilor necesare pentru ca Muzeul Etnografic al Transilvaniei - Secţia în aer liber, învecinat la sud, să nu fie afectat. Proiectul din zona de vest a Tetarom I vizează un teren de 7,2 ha.

Reprezentanţii Tetarom au explicat că proiectul este unul integrat şi că presupune inclusiv lucrări de consolidare a versanţilor, zona fiind una expusă alunecărilor de teren, extinderea infrastructurii şi realizarea mai multor imobile: clădire de birouri şi hală multifuncţională pentru întreprinderi mici şi mijlocii, incubator de afaceri, clădire administrativă pentru societatea Tetarom, două hale pentru perioada de "postincubare" a activităţilor din incubatorul de afaceri. Valoarea estimată a proiectului este de 14 milioane de euro.

Proiectul privind centrul de afaceri din zona Lomb este, de asemenea, în lucru. În această săptămână, consilierii locali vor analiza proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului şi a cheltuielilor legate de Centrul Tehnologie, Evoluţie, Antreprenoriat, Microîntreprindere (TEAM) - Zona Metropolitană Cluj, pentru sprijinirea afacerilor. Proiectul prevede cinci hale de producţie, de 338 mp, un imobil de birouri şi servicii. Acesta va avea subsol, parter, trei etaje şi încă unul tehnic şi o suprafaţă desfăşurată de 3.765 mp. Valoarea totală a proiectului este de 11,4 milioane de euro, iar contribuţia proprie a beneficiarului, de 4,8 milioane de euro.

Terenul alocat proiectului are 10 ha şi este o parte din cele 267 ha iniţial prevăzute pentru cartierul din Lomb, care urma să fie realizat în asociere cu compania Impact Developer & Contractor. Centrul de afaceri este, de asemenea, unul dintre proiectele prinse în PIDU. Conform calendarului estimat, proiectul va fi depus în februarie la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, evaluarea, precontractarea şi contractarea durează patru-cinci luni, licitaţiile pentru lucrări vor fi realizate în vară, iar lucrările vor putea începe în toamnă, în scenariul optimist, în care nu apar contestaţii.

 

 

Comenteaza