Magazinele Digi din Cluj vor colecta produse electrice și electronice uzate

Magazinele Digi din Cluj vor colecta produse electrice și electronice uzate

Grupul de telecomunicații Digi / RCS-RDS a decis să amenajeze la mai multe dintre magazinele sale din Cluj-Napoca puncte de colectare unde pot fi aduse asemenea aparate de către oricine.  

Clienţii Digi şi utilizatorii care doresc să adopte un comportament responsabil faţă de mediul înconjurător vor putea să contribuie la colectarea deşeurilor de baterii şi acumulatori (DBA), precum şi a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), prin intermediul acestor magazine, a anunțat operatorul telecom.

Orice echipament vechi care se conectează la priză, are un cablu, baterie sau placă de circuit poate fi numit DEEE. În 25% dintre unitățile Digi au fost amenajate spaţii special prevăzute pentru colectarea deşeurilor de aceste tipuri.

Proiectul se va extinde, pe parcursul anului, în cele 450 de magazine şi în sediile regionale, iar sistem de colectare prevede inclusiv echipamentelor folosite în cadrul relaţiei contractuale cu Digi (telefoane mobile și fixe, routere, baterii, acumulatori).

Într-o primă etapă, "Colţul reciclării" va exista în 100 de puncte de vânzare (25% din total) din judeţele în care compania are cea mai mare prezenţă şi unde partenerul care asigură colectarea, Environ, deţine capacităţile necesare pentru preluare: Cluj, Bihor, Cluj, Timiş, Braşov, Constanţa, Iaşi, Dolj, București.

Principalii concurenți ai Digi pe piața din România sunt Orange, Vodafone și Telekom. 

La nivelul Uniunii Europene, conform datelor Eurostat, cea mai ridicată rată de colectare a bateriilor şi acumulatorilor portabili s-a înregistrat în Croaţia (96%). România înregistrează o rată de colectare a DBA de 49%.

Comenteaza