Cererea pentru locuințe a urcat la Cluj în finalul „anului pandemiei”

Cererea pentru locuințe a urcat la Cluj în finalul „anului pandemiei”
S-a mărit cererea pentru case lângă marile orașe | Foto: Nord Conforest

Cluj-Napoca și Timișoara au consemnat cea mai mare creștere de solicitări pentru locuințe la finele anului trecut, conform agenției Crosspoint Real Estate (CRE).

În 2020 s-au livrat la nivel național 67.816 unități locative, puțin peste nivelul anului precedent. În 2020 s-au emis 4.372 autorizații de construire în București și Ilfov, o scădere de 3% față 2019. Aceeași ușoară scădere s-a înregistrat și la nivel național, cu un total de 41.395 de autorizații de construire emise în 2020.

Tranzacțiile pe piața rezidențială au crescut semnificativ în ultimul trimestru al anului, în vomul de unități tranzacționate. Tendința pozitivă a fost observată și la nivel național, unde piețe regionale precum Cluj sau Timiș au înregistrat creșteri ale cererii de 30%, respectiv 25%.

Principala schimbare în preferințele clienților, influențată puternic de criza Covid-19 și repercusiunile sale asupra stilului de viață, a fost creșterea cererilor pentru case. Dacă această schimbare va continua și în anii următori, piața rezidențială s-ar putea transforma, conform noii cereri, printr-o expansiune pe orizontală către localitățile periferice.

Prețurile medii pentru unități rezidențiale au crescut în 2020, atât pentru locuințele vechi, cât și pentru cele nou construite. Locuințele vechi au înregistrat, însă, o creștere mult mai mare.

În cazul în care același ritm de creștere va fi înregistrat și anul viitor, tendința aceasta ar putea încuraja dezvoltatorii și ar putea conduce potențialii cumpărători către piața de locuinte noi, având în vedere că diferența de preț între unitățile vechi și cele noi deja s-a micșorat considerabil, conform specialiștilor imobiliari.

În 2020, piata imobiliară a înregistrat o creștere de 32% a investițiilor, iar cele mai mari tranzacții de terenuri au cumulat 220 milioane de euro, potrivit CRE.

Comenteaza