"Charterele" Cluj - Constanţa, la mare căutare. Au apărut ofertele last minute

Încurajate de cererea consistentă pentru avioanele de la Cluj spre litoralul Mării Negre, agenţiile de turism se întrec pe ultima sută de metri în oferte de sezon. Specialiştii anticipează un boom pentru aceste zboruri de anul viitor.

O săptămână în una din staţiunile litoralului Mării Negre în perioada iulie – august, cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) ajunge la 300 de euro în plin sezon, intervalul iulie – august, iar dacă este vorba despre două persoane, la 225 de euro.
 
Portalul online de rezervări pachete turistice Concediu.com a inclus din această lună şi programe charter pentru litoralul românesc. Acestea sunt cu plecare din Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Timișoara, cu o durată medie de şapte zile. Pachetul mediu este de 300 euro/persoană pentru mijlocul sezonului (15 iulie - 15 august). 
 
"Zborurile sunt efectuate cu Blue Air, durează maximum o oră, iar aceste pachete reprezintă o premieră pentru România. Le-am încărcat în sistemul nostru de rezervare încă de la finalul lunii iunie și au fost foarte căutate. De exemplu, 3 din 10 utilizatori ai site-ului caută vacanţe în România, iar dintre aceștia 30% caută pachete cu avion. 
 
Estimăm, până la finalul verii, că vom avea un număr semnificativ de pachete vândute pentru litoralul românesc, dintre care 30% vor fi pachete charter. Dacă Blue Air menţine operarea curselor din aceste destinații către litoral, la anul vom avea un boom pentru astfel de pachete",
spune Mădălin Măncilă, director general al Millennium Tour, dezvoltatorul portalului de rezervări.

De la Cluj, mai scump ca de la Iaşi
 
Pachetele de vacanţă pe litoralul românesc, cu avionul, pornesc de la 400 de euro pentru două persoane pentru plecări din Iași, respectiv de la 450 euro, pentru plecări din Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara. Ele includ transportul cu avionul, cazarea la un hotel de 3*, cu mic dejun. Pentru cei care aleg sistemul all inclusive, pachetul mediu ajunge la 650 de euro, pentru o săptămână. 
 
Preţul conţine taxe de aeroport, bagaj de mână şi de cală. Pentru cei care nu doresc şi cazare, se pot rezerva și bilete de avion către litoral, prețul acestora pornind de la 69 de euro pentru plecări din Iași, respectiv 110 euro pentru restul destinațiilor. Zborurile și pachetele către litoralul românesc sunt disponibile până la sfârșitul lunii august.
 
Proiectul turistic Concediu.com permite rezervarea de pachete turistice integrale (cazare, transport, masă) de la mai mulți turoperatori, atât în străinătate cât și în România. Site-ul înglobează 3.000 de pachete turistice, în 40 de destinații, din care 80% sunt externe.
 
Millennium este o agenție corporate travel, lansată pe piață în 1999. În 2005 a creat portalul de rezervări de bilete de avion, Paravion, cumpărat în 2006 de către fondul spaniol de investiții GED. La finalul anului trecut, cifra de afaceri a Millennium Tour a fost de 2 milioane de euro.

Eximtur, pe urma Paradis

Prima care a promovat avioanele Cluj - Constanţa a fost agenţia constănţeană Paradis, apoi şi alte agenţii locale, precum Eximtur Cluj. Gradul de ocupare a acestor avioane va fi consistent, a apreciat Aurelian Marin. „Estimez un grad de ocupare de 90%. La anul vor fi reintroduse pentru că turiştii au constatat că ies mai bine decât cu maşina”, susţine directorul agenţiei Paradis.
 
Asociația Litoral - Delta Dunării a estimat o creștere cu 40% a numărului de turişti pe litoralul românesc prin posibilitatea de cumpărare de pachete interne în urma parteneriatului prin care Blue Air a deschis o bază operaţională pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Pe AIAIC operează companiile Wizz Air, Tarom, Blue Air, Lufthansa, ABC Air Hungary, Airest, ASL Airlines, Atlasglobal, Austrian Airlines, Lot, Raf Avia, Silver Air, Sprint Air, Turkish Airlines, Vueling.

Comenteaza