Chinezii au semnat pentru Tarniţa

Chinezii au semnat pentru Tarniţa
Încă un pas pentru cel mai mare proiect energetic din zona Clujului: delegaţia chineză sosită la Bucureşti a semnat o scrisoare de confort în acest sens.

Delegaţia chineză, care număra câteva sute de oficiali şi oameni de afaceri din ţara asiatică, a venit luni în România la Forumul Economic China - Europa de Est, ocazie cu care au fost semnate mai multe documente de colaborare.

Unul dintre acestea o reprezintă scrisoarea de confort pentru viitoarea hidrocentrală Tarniţa-Lăpuşteşti, semnată din partea Chinei de către vicepreşedintele executiv al Sinohydro Corporation, Yun Liang. Partea română este reprezentată de directorul companiei de proiect Tarniţa-Lăpuşteşti, Dan Cârlan. 13 astfel de documente au fost semnate ieri între partea chineză şi cea română. Între acestea se află un memorandum de înţelegere între departamentul pentru Energie şi Administraţia Naţională pentru Energie din China, pentru cooperare în proiecte nucleare, dar şi un acord între cele două guverne pentru înfiinţarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român de la Beijing şi a Centrului Cultural Chinez la Bucureşti.

Sinohydro este o reţea de societăţi de stat din China, cu domenii de activitate în construcţia hidroenergetică. Compania a fost contractor general pentru cea mai mare hidrocentrală din lume, Three Gorges, cu o putere instalată de 18.400 MW. Potrivit proiectului, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti ar urma să fie gata în semestrul al doilea din 2019 sau chiar în 2020.

Realizarea centralei presupune asigurarea de fonduri de investiţii de peste 1,16 miliarde de euro (fără taxa pe valoarea adăugată), fiind prevăzută a se face prin atragerea capitalului privat al companiilor cu bonitate şi cu forţă financiară.

Hidrocentrala va avea o capacitate instalată de 1.000 MW şi va fi echipată cu patru turbine-pompă. Amenajarea hidroenergetică Tarniţa este punctul de plecare a celui mai important proiect energetic din Cluj. Acumularea Tarniţa constituie pentru acest proiect lacul inferior, în vreme ce lacul superior se va realiza pe platoul Lăpuşteşti, la o diferenţă de nivel de 550 de metri, a explicat Dorin Chiorean, director de program la Hidroelectrica. Lacul de acumulare va avea un volum de 10 milioane mc şi o suprafaţă de 40 ha. Centrala va fi echipată cu patru grupuri reversibile turbină-pompă de câte 250 MW.

Hidroelectrica a angajat, prin procedură de licitaţie restrânsă, un consultant general (Asocierea Deloitte Consultanţă, HydroChinaZhong Nan Engineering Corporation, Banca Comercială Română) pentru servicii de consultanţă juridică, financiară, comercială şi tehnică în vederea selectării de investitori şi înfiinţării societăţii comerciale pentru realizarea obiectivului. Contractul de consultanţă, în valoare de 5 milioane de euro, a fost semnat în 2010. Investiţia necesară pentru racordarea la sistemul energetic naţional a fost evaluată la 135 de milioane de euro, urmând a fi introdusă în planul de investiţii al companiei de stat Transelectrica.

 

Comenteaza