Chiriaşi noi pe “axa birourilor”

Chiriaşi noi pe “axa birourilor”
Imobilul Silver Business Center a ajuns la o ocupare de 60%, cu principalii chiriaşi activi în consultanţă şi IT. Calea Dorobanţilor a devenit preferată de dezvoltatorii de centre de afaceri.

Chiriaşii Silver Business Center (SBC) activează în principal în domeniul consultanţei şi tehnologiei informaţiei (IT). În vecinătate, Power Business Center (PBC) primeşte noi ocupanţi. Tot aici funcţionează Cluj City Center (CCC) şi s-au deschis în ultimele luni un hotel de 3* şi un nou restaurant.

Clădirea SBC, una dintre cele mai recente apariţii pe piaţa locală a birourilor, a ajuns la un grad de ocupare de 60%. Printre chiriaşi se numără casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, al cărei birou de la Cluj a fost format prin preluarea Casei de avocatură Cionca Bidiga Godîncă, divizia de avocatură a Casei de Insolvenţă Transilvania. Compania de consultanţă în resurse umane Psihoselect, ESS EDV Software Service şi Pentalog România au ocupat, de asemenea, spaţii în SBC. Centrul de afaceri, amplasat pe Calea Dorobanţilor nr. 48, are o suprafaţă de 5.600 mp. Imobilul cuprinde un demisol cu spaţii cu destinaţie comercială, parter cu suprafaţă pentru comerţ, şapte etaje pentru sedii de birouri, în diverse configuraţii spaţiale, o sală de conferinţe şi organizare de evenimente şi locuri de parcare supra şi subterane.

Conform responsabililor de închirieri, există încă negocieri în curs pentru semnare de contracte pentru suprafeţele disponibile cu alte companii din domeniul serviciilor financiare, consultanţă şi IT. "Estimăm să ajungem la un grad de ocupare de 90% până la finele anului. În această perioadă piaţa este una activă, există vizionări ale spaţiilor disponibile şi negocieri în curs", a menţionat Lucian Dardai, administrator al SBC. "Această zonă a municipiului Cluj-Napoca are o tendinţă de dezvoltare preponderent comercială şi de spaţii de birouri. În ultimii ani zona a înregistrat o dezvoltare impresionantă de clădiri de birouri clasa "A", astfel încât este considerată polul spaţiilor de birouri şi afaceri din municipiul Cluj-Napoca", arată dezvoltatorii SBC.

În vecinătate, gradul de ocupare al PBC, de pe Dorobanţilor nr. 18-20, unul dintre cele mai mari imobile de birouri din Cluj, a ajuns în această vară la 95%, potrivit responsabililor de închirieri. În ciuda fluctuaţiilor de chiriaşi, gradul de ocupare al clădirii, inaugurată în 2007, nu a coborât sub 80%, susţin dezvoltatorii de la Eximprod. Recent, Coldwell Banker Affiliates of Romania, companie de consultanţă imobiliară, şi-a stabilit în Power BC sediul pentru Transilvania. Pe aceeaşi arteră, la nr. 14-16, CCC dispune de 5.000 mp suprafaţă construită pentru birouri, structurate pe trei niveluri. Printre companiile care au ocupat spaţii aici se numără MOL România, Deloitte, Evalueserve sau NewYorker. Olimpia Center, una dintre primele clădiri din Cluj cu destinaţie exclusiv de birouri, este amplasată pe Calea Dorobanţilor, la nr. 98-100, iar după închiderea centrului de cercetare Nokia proprietarii au de înlocuit un chiriaş de 3.000 mp. Clădirea inaugurată în 2006 are o suprafaţă de 5.770 mp, cu o suprafaţă utilă de birouri de 4.800 mp.

Pe Calea Dorobanţilor, la nr. 26, a fost realizată şi o nouă unitate de cazare, hotelul Alexis, clasificat la 3* şi inaugurat în octombrie 2010. Acesta dispune de spaţii de cazare în 26 camere şi are un restaurant cu 250 de locuri. Amplasat pe artera principală care traversează oraşul de la vest la est, acesta se află "aproape de principalele atracţii turistice din oraş, centre comerciale şi de afaceri", subliniază proprietarii. Operatorii El Toro Steakhouse au optat tot pentru această arteră pentru deschiderea unui nou restaurant în Cluj-Napoca. Pescador, axat pe meniu cu peşte şi fructe de mare, a fost deschis din primăvară, în tandem cu Prova Winebar.

8-14 euro/mp este preţul mediu al suprafeţelor de birouri scoase la închiriere în zona centrală sau ultracentrală din Cluj-Napoca, potrivit ofertelor

Comenteaza