Chiriţoiu: Guvernul trebuie să notifice ajutorul de stat pentru construcţia centralei Tarniţa

Chiriţoiu: Guvernul trebuie să notifice ajutorul de stat pentru construcţia centralei Tarniţa
Executivul va trebui să notifice ajutorul de stat în cazul construcţiei viitoarei hidrocentrale Tarniţa-Lăpuşeşti, investiţie de peste 1 miliard de euro, măsurile neputând fi puse în practică fără acceptul Comisiei Europene, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

"Nu ştiu dacă aţi avizat sau nu, lăsând la o parte grupurile 3 şi 4, măsurile de ajutor de stat pe care le-am sesizat, aşa, la o primă citire, în ordonanţa referitoare la construcţia centralelor cu acumulare prin pompaj de peste 15 MW. Nu ştiu dacă există avizul Consiliului Concurenţei în acest caz, dar sunt foarte multe exceptări care vor afecta sectorul de producere al energiei electrice", a afirmat Silvia Vlăsceanu, directorul general al ACUE, la conferinţa Mediafax Talks about Competition, adresându-se preşedintelui instituţiei, prezent la eveniment.

Compania care va administra viitoarea hidrocentrală Tarniţa-Lăpuşeşti va fi scutită de mai multe taxe şi tarife, unitatea de producţie a electricităţii fiind declarată de interes strategic naţional.

"Tarniţa asta înseamnă pentru românul de rând, staţii de pompare cu acumulare. Da, sunt măsuri de ajutor de stat, am spus Guvernului că trebuie notificate. Nu vor fi puse în practică fără OK-ul Comisiei. Părerea mea este că vom merge pe altă variantă, pentru că avem un nou regulament de mediu, avem pârghie de a acorda ajutor de stat. Nu cred că avem nevoie de ce scrie acolo în lege, dar asta este", a răspuns preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Potrivit unui proiectul de ordonanţă iniţiat de Departamentul pentru Energie la finele lunii august, compania care va opera unitatea de producţie şi stocare a electricităţii de la Tarniţa, judeţul Cluj, nu va plăti taxa de cogenerare, achiziţia de certificate verzi, tariful pentru transportul energiei, respectiv componenta de extragere de energie electrică din reţea, tarifului pentru serviciul de sistem.

De asemenea, compania va fi exceptată de la plata apei utilizate în procesul de producţie a electricităţii, taxă percepută de Apele Române. Totodată, în vederea construcţiei hidrocentralei, scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional, va fi exceptată de la plata taxelor.

Compania de proiect Hidro Tarniţa a prelungit cu aproape 30 de zile, până la 27 noiembrie, perioada în care investitorii pot depune oferte de precalificare pentru construcţia hidrocentralei.

Decizia survine "interesului manifestat de un număr mare de potenţiali investitori", a anunţat compania la sfârşitul lunii octombrie. Iniţial, termenul de depunere a documentelor de participare la etapa de precalificare şi negociere preliminară şi neangajantă a fost stabilit pentru 31 octombrie.

Comenteaza