Cine construieşte marile proiecte private ale Clujului
- Scris de Kristina Restea
- 21 Apr 2013, 23:01
- Economie
- Ascultă știrea

O parte dintre proiecte sunt recent demarate, iar pentru altele constructorii urmează să îşi pregătească utilajele şi echipele în săptămânile următoare, fie ca antreprenori generali, fie ca responsabili de anumite faze de lucrări.
În această săptămână, dezvoltatorii de la Fribourg Development vor desemna constructorul care se va gestiona lucrările de ridicare a centrului tehnologic proiectat pe fosta platformă Libertatea. „Au fost mai multe oferte depuse, dintre care au rămas cele propuse de două companii, una din Cluj şi cealaltă din afara oraşului, dar tot din Transilvania", a menţionat Nina Moldovan, director general al Libertatea. Lucrările pentru prima fază a centrului tehnologic de birouri şi servicii din zona gării încep în această primăvară, demolările necesare fiind realizate. Prima etapă din viitorul parc tehnologic Liberty presupune reconversia unor clădiri existente şi amenajarea spaţiilor exterioare. Suprafaţa utilă închiriabilă pentru birouri va fi de 5.600 mp, iar primele spaţii ar trebui livrate în noiembrie.
Unul dintre cei mai mari investitori străini de la Cluj, care îşi extinde proiectul în 2013, a demarat recent lucrările pentru noua etapă din campusul de la Bd. Muncii. Emerson, ocupant al parcului industrial Tetarom II, nu are un antreprenor general, dar printre companiile din construcţii care vor gestiona diverse faze de lucrări se numără ACI Cluj, una dintre cele mai importante companii din domeniu din Transilvania, şi ASA Cons Turda. Proiectul prevede o hală de producţie cu parter şi mezanin şi un corp de birouri de trei etaje. Potrivit informaţiilor făcute publice de Emerson, noul proiect cu funcţiuni combinate prevede o hală de 18.000 mp (echivalentul celor trei unităţi de producţie deja funcţionale) şi o componentă de birouri, cu o capacitate de 900 de oameni. Conducerea Emerson are în plan finalizarea lucrărilor, deja demarate, în perioada octombrie-noiembrie.
Dezvoltatorii The Office, proiectul care se ridică pe terenul fostei farbici Tricotaje Someşul, lucrează cu mai multe companii din domeniu pentru centrul de afaceri demarat în acest început de an. „Constructorul structurii de rezistenţă este PAB Arad, dar vom lucra cu alte companii în faze diferite de lucrări: pentru faţade şi pentru partea de instalaţii. Acestea nu au fost încă selectate", a menţionat Ovidiu Şandor, partener de proiect în The Office, alături de fondul de investiţii NEPI. PAB mai are în portofoliu lucrări pentru companii ca Selgros, Dedeman sau Kaufland. Lucrările la prima etapă (începute în 2013) a centrului de afaceri de la Cluj, cu o suprafaţă închiriabilă de 19.000 mp, vor dura 14 luni. Proiectul va fi livrat în întregime până în 2016 şi va avea o certificare BREEAM de clădire verde. La finalizare, va avea o suprafaţă închiriabilă de 54.000 mp. Pe şantierul unui alt proiect important de birouri, Cluj Business Center (fosta platformă Feleacul), lucrările sunt gestionate de Modern Bau, companie cu acţionariat comun cu al dezvoltatorului, Felinvest. Aici a fost ridicată prima dintre clădiri, dar pe parcursul anului constructorii vor lucra la etapele următoare.
Parteneriat româno-german la Jucu
În vară, grupul Bosch se pregăteşte să închidă lucrările de construcţie pentru noua fabrică din Cluj destinată producţiei şi dezvoltării unităţilor electronice de comandă pentru industria auto. Până la sfârşitul anului, în jur de 325 de angajaţi îşi vor desfăşura activitatea în cadrul unităţii de la Cluj. Locaţia urmează să fie extinsă anii următori, potrivit conducerii Bosch. Într-o primă fază, cea de construcţie, investiţiile planificate se ridică la 77 de milioane de euro. Noul centru va avea o suprafaţă de 38.000 mp. Printre companiile implicare în proiect se numără societatea Reif Infra, filială a grupului german Reif şi CON-A Sibiu, companie cunoscută la Cluj pentru participarea la construirea Cluj Arena sau Sălii Polivalente, încă nefinalizată.