O şansă de salvare pentru imobilul monument istoric de la kilometrul 0 al oraşului, lăsat în paragină de mai bine de şapte ani, poate veni din partea statului, care îşi poate exercita dreptul de preempţiune.
"Până la momentul acesta nu există nici o ofertă, din câte ştiu, iar licitaţia are loc vinerea viitoare (15 iunie - n. red.). În cazul în care până atunci tot nu apar doritori, procedura va avea loc o săptămână mai târziu", a menţionat Cristian Tomescu, reprezentant al societăţii Expert Insolvenţă. Aceasta este lichidator judiciar al proprietarei clădirii, Ardeleana Alba Iulia, intrată în faliment. Expert Insolvenţă a anunţat licitaţia pentru vânzarea celui mai important activ din portofoliul Ardeleana: fostul hotel Continental - New York.
Imobilul este compus din subsol, parter, două etaje şi terenul aferent de 1.500 mp, iar preţul de pornire al licitaţiei este de 6,58 milioane de euro, fără taxa pe valoarea adăugată, adică 8,1 milioane de euro. Licitaţia va fi organizată în 15 iunie, iar în caz de neadjudecare se va relua de şase ori, în aceleaşi condiţii. Organizatorii licitaţiei au menţionat că poziţia ultracentrală a imobilului şi arhitectura deosebită vor fi principalii factori care să determine un interes mare din partea cumpărătorilor. Cu toate acestea, experţi imobiliari au apreciat că preţul de pornire este foarte ridicat, în condiţiile în care vor fi necesare sume de ordinul milioanelor de euro şi pentru reabilitarea sa şi repunerea în circuitul economic.
O speranţă ar putea să vină din partea administraţiei publice. Datorită statutului de imobil monument istoric, statul român deţine drept de preempţiune, deci are dreptul să îl cumpere cu prioritate. "De obicei, Ministerul Culturii declină competenţa în favoarea administraţiei locale pentru exercitarea dreptului de preempţiune, iar noi, în Consiliul Local (CL), ar urma să ne exprimăm pe acest subiect. Deocamdată nu a venit o hârtie oficială. Dacă ajunge un astfel de document la noi, cel mai probabil răspunsul va fi da - ne exercităm dreptul de preempţiune", a menţionat viceprimarul Laszlo Attila. În actuala formulă, CL se întruneşte azi pentru ultima şedinţă, având în vedere că alegerile locale sunt programate duminică. În cazul în care administraţia locală nu primeşte un răspuns de la centru, decizia va fi luată de noul CL. Între timp, fostul hotel este folosit de organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care au programat aici evenimente, expoziţii şi concerte.
Clădirea a fost cumpărat în 2005, prin Ardeleana, de către omul de afaceri Dorel Tamaş. Acesta a anunţat că vrea să transforme fostul hotel în galerii comerciale, dar proiectul nu s-a concretizat, iar Tamaş nu a reuşit nici să îl vândă. În schimb, creditorii au solicitat rambursarea sumelor pe care le datora Ardeleana. Încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva Ardeleana a fost pronunţată în 18 iunie 2009 de către secţia comercială a Tribunalului Alba. În 22 februarie 2012, ca urmare a faptului că nu a fost depus un plan de reorganizare judiciară a societăţii de către debitorul Ardeleana sau de către celelalte persoane îndreptăţite de legea insolvenţei (creditori, administrator judiciar), judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a societăţii, adică dizolvarea societăţii şi trecerea la lichidarea activului patrimonial.
Modalitatea de valorificare a activelor, prin licitaţie publică, preţul de pornire al licitaţiilor şi numărul acestora au fost aprobate de către adunarea creditorilor Ardeleana în 6 aprilie. Amintim că Tamaş este urmărit internaţional, având mandat de arestare în lipsă din mai 2011. El este judecat la Curtea de Apel Târgu-Mureş pentru infracţiuni de delapidare şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Valoarea datoriilor existente împotriva societăţii la data deschiderii procedurii generale de insolvenţă este de 59,6 milioane de lei. Principalii creditori sunt Banca Italo-Romena, Banca Comercială Română, Spaxia Development, Primăria Cluj-Napoca şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba.