Clădirile viitorului se înmulţesc la Cluj
- Scris de Calin Poenaru
- 15 Mai 2012, 23:36
- Economie
- Ascultă știrea

Amera Tower este în etapa finală pentru certificatul de clădire verde, pe care până acum l-a primit numai hala Nokia de la Jucu. Demersurile durează de peste un an, timp în care dezvoltatorul a făcut modificări ale imobilului, în special pe partea de climatizare şi încălzire, susţin reprezentanţii Amera.
Primul imobil de birouri din Cluj care va primi certificatul de clădire verde este Amera Tower, de pe Calea Baciului. "Demersurile pe care le-am făcut durează de un an. Am apelat la un consultant de specialitate, am trimis toate documentele necesare în SUA şi sperăm ca în această vară să primim certificarea. Să obţii acest statut nu este uşor deoarece sunt necesare investiţii majore. Noi am vrut să avem o clădire competitivă, de aceea am investit foarte mult, îndeosebi pe partea de climatizare şi încălzire" susţin reprezentanţii Amera. Clădirea a pierdut un chiriaş important, ING (Olanda), locul acestuia fiind luat de Groupama (Franţa), care a ocupat patru etaje, pentru un call center regional. Pe de altă parte, aflând că imobilul va fi certificat ecologic, concernul Siemens (Germania) s-a arătat interesat să se instaleze în Amera Tower, conform informaţiilor ZIUA de CLUJ.
"În Cluj sunt mai multe case eficiente energetic, însă nu sunt clasificate drept clădiri verzi. Primăria vrea să aplice o reducere de impozit pentru clădirile verzi certificate. O iniţiativă pe care o putem susţine este ca un imobil public, o şcoală sau o grădiniţă, să sufere o asemenea transformare, pentru a da un exemplu în oraş. Chicago, care era un oraş industrial, a promovat conceptul de clădiri verzi, iar transformarea a fost uimitoare. Pentru aceasta însă e nevoie să renunţăm la ideea că elevul care merge la şcoală cu un BMW e tare, iar cel care merge cu bicicleta, un fraier. În SUA primii sunt luaţi în răspăr, în România e invers", consideră Dorin Beu, director al Consiliului Român pentru Clădiri Verzi - Transilvania (RoGBC).
Promotorii acestor construcţii s-au reunit ieri la Cluj. Ei vor participa la prima platformă transeuropeană online de informare şi comunicare, Construction 21.eu, care va grupa ingineri, arhitecţi, proprietari, dezvoltatori, consultanţi, administratori de clădiri. Acest proiect va promova cele mai bune exemple de construcţii sustenabile din Europa, printre care mai multe din România. Programul pilot vizează accelerarea procesului de tranziţie către construcţii verzi. Prima clădire verde de birouri acreditată a fost hala Nokia din parcul industrial Tetarom III, preluată după plecarea finlandezilor de grupul italian De'Longhi.
"Vorbim aici despre construcţii care să atingă minim 20 de criterii obligatorii şi 60 de criterii opţionale, printre care sisteme de energie regenerabilă, emisii generate de clădire, ciclul de viaţă a imobilului, managementul sistemului clădirii, reţele inteligente. Sunt multe criterii legate de mediul urban: integrarea în zonă a clădirii, prezenţa transportului în comun pentru a se elimina emisiile de CO2. Pe această platformă online se vor face şi comparaţii de cost, pentru a se vedea dacă investiţia într-o clădire verde este cea corectă. Vom promova proiecte ambiţioase, exemplele de succes, dezbaterea între specialişti. Va fi un fel de Facebook al construcţiilor", a spus Mihaela Nicolau, coordonatorul versiunii româneşti a Construction21.eu.
Una dintre propunerile prezentate este de a ridica o clădire verde într-o zonă turistică din Cluj, pentru a oferi un model de clădire în vederea unei posibile expansiuni imobiliare. Construction 21 este un proiect ce are drept scop excelenţa în construcţii pentru a atinge obiectivele stabilite la nivel european în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi emisiile de CO2. Acesta va promova cele mai bune exemple de construcţii din Europa, inclusiv studii de caz din România. RoGBC, companiile membre şi partenerii săi vor furniza noutăţi din domeniul construcţiilor verzi şi studii relevante, contribuind la crearea comunităţilor tematice.
Studiu de caz: Amera Tower
* Turn de birouri, 28 m
* Suprafaţă utilă : 6.849 mp
* Investiţie: 6,4 milioane euro
* Cost mp: 934 euro
* Perete-copertină: aluminiu
* Sticlă: verde securizată
* Aer proaspăt: 25 mc/persoană
* Ascensoare: trafic optimizat, interconectate
* Acces: cititoare de card pe etaj
* Dotări: restaurant, coffee-shop
Sursa: Construction21.eu