Clubul Francofon de Afaceri Cluj a aniversat 10 ani de activitate

Clubul Francofon de Afaceri Cluj a aniversat 10 ani de activitate

În 23 septembrie, Clubul Francofon de Afaceri Cluj a aniversat 10 ani de activitate.

Evenimentul a fost marcat printr-o recepție dedicată membrilor și partenerilor la care au participat și Excelența Sa, Ambasadorul Franței în România, domnul Nicholas Warnery, și Jean Cornet d'Elzius, Ambasadorul Regatului Belgiei la București.

Creat în 2014, Clubul Francofon de Afaceri (C.FAC) Cluj este unul dintre cluburile de afaceri implicate activ în dezvoltarea economică a Clujului. Anul acesta, clubul a ajuns să numere 65 de membri și să se remarce prin activități care își pun amprenta atât asupra dinamicii mediului de business clujean, cât și asupra comunității clujene în sine, prin acțiuni de responsabilitate socială în care au fost angrenate companiile membre, dar și instituții publice locale.

„Activitățile pe care C.Fac le-a organizat pe parcursul anilor pentru membrii comunității francofone și nu numai au atras atenția și altor companii care și-au dorit să facă parte din asociația noastră. Astfel, anul acesta am ajuns la un număr de 65 de membri, companii și reprezentanți ai unor business-uri care se implică activ în toate inițiativele noastre. Comunitatea C.Fac este una extrem de bine sudată, formată din oameni care înțeleg beneficiile networking-ului și care își doresc o prezență activă în tot ceea ce înseamnă colaborări între diferiți actori ai mediului de afaceri, dar și universitar”, a punctat Maria Mitrea, director executiv al Clubului Francofon de Afaceri Cluj.

Încă de la înființare, clubul și-a propus să contribuie la dezvoltarea economică și la promovarea francofoniei în regiunea Clujului.

Pascal Fesneau, Consul onorific al Franței la Cluj și membru în Consiliul de Administrație al Clubului Francofon de Afaceri din Cluj, a fost cel care format nucleul inițial a ceea ce astăzi este C.Fac, punând bazele unor relații între oamenii de afaceri francofoni și comunitatea locală, încă din 2011.  

Odată înființată ca entitate juridică, în 2014, asociația și-a setat o serie clară de obiective. Printre obiectivele sale concrete se numără: crearea și dezvoltarea unei rețele, crearea de strategii comune, cooperarea și încurajarea inovației economice, dezvoltarea sectorului francofon de ocupare a forței de muncă în Transilvania, deschiderea spre perspective economice în spațiul francofon, profesionalizarea studiilor și promovarea limbii franceze și a valorilor francofoniei în business.

Clubul Francofon de Afaceri Cluj a aniversat 10 ani de activitate

Actualmente, Consiliului Director al Asociației este format din: Charles Roussel, președinte, Bogdan Herea, președinte fondator, Mathieu Widsgowski, vicepreședinte, Alina Pop, vicepreședinte, Ioana Bud și Pascal Fesneau, membri, și Maria Mitrea, director executiv.

Charles Roussel a fost ales președinte al Clubului Francofon de Afaceri Cluj în primăvara acestui an:

„M-am alăturat clubului când am ajuns în Cluj, în 2021, iar în primăvara anului 2024 am fost ales președintele C.Fac. A fost o decizie care m-a onorat, pentru că sunt conștient de impactul real pe care îl are acest club de afaceri în comunitatea locală de business și nu numai. Tocmai de aceea, mă implic cât pot de mult în activitatea C.Fac pentru a mă asigura că vom continua generarea de acțiuni benefice tuturor membrilor comunității francofone.”

Clubul Francofon de Afaceri Cluj a aniversat 10 ani de activitate

Clubul Francofon de Afaceri Cluj își continuă calendarul de evenimente stabilit pentru acest an și deja își planifică acțiunile pentru anul 2025 de care vor beneficia membrii, comunitatea de business locală, dar și mediul universitar clujean.

Comenteaza