Foto Clubul Oamenilor de Afaceri vorbitori de limba germană a organizat Recepția de Anul Nou

Clubul Oamenilor de Afaceri vorbitori de limba germană a organizat Recepția de Anul Nou
| Foto: facebook.com/EmilBoc

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, și viceprimarul din Köln, Ralf Heinen, s-au aflat printre invitați.

Într-un decor festiv și în prezența a peste 150 de invitați din mediul de afaceri, cultura și administrație, Clubul Oamenilor de Afaceri vorbitori de limba germană din nordul Transilvaniei (DWNT) a organizat cea de-a 13-a ediție a consacratei Recepții de Anul Nou, marcând astfel începutul tradițional al anului pentru comunitatea regional de business.

În cadrul evenimentului, oaspeții de onoare, printre care reprezentanți ai Ambasadei și Consulatului German, Primăriei din Köln și din Cluj-Napoca, alături de personalități notabile din domeniul universitar și cultural, au contribuit la atmosfera vibrantă a serii. Recepția a fost marcată de discursuri captivante, ritmuri muzicale deosebite ale unei orchestre clujene și un schimb intens de idei între membrii DWNT.

Deschiderea festivă a fost marcată de cuvântul Președintelui DWNT, Dr. Florin Sabou, care a conturat tematica evenimentului: "Educația și Inovarea în Focalul Economiei". În discursul său, Dr. Sabou a evidențiat performanțele remarcabile ale companiilor membre DWNT, care angajează peste 15,000 de oameni și generează o cifră de afaceri cumulată de peste 2 miliarde de euro. De asemenea, a subliniat contribuția crucială a experților regionali în domenii cheie precum Automotive, IT, Producție, Construcții Civile, Agricultură Logistică și Servicii de expertiză, precum și necesitatea inovației pentru menținerea și dezvoltarea acestor sectoare.

Dr. Sabou a subliniat: "Nivelul de trai și calitatea acestuia, și implicit, nivelul salariilor este direct proportional pe termen mediu-lung cu Nivelul de inovare în economia unei regiuni. Pentru a sprijini inovația, este esențial să avem școli și universități integrate îndeosebi în realitățile și nevoile industriilor din regiune. Clujul trebuie să preia rolul de leadership în aceste directii".

Printre activitățile remarcate din anul precedent, s-a evidențiat colaborarea cu orașul înfrățit Köln, unde împreună cu Asociația Daisler și membrii DWNT, prin directoarea Iulia Negrea, a fost arborat pe clădirea muzeului ciocolatei din Köln celebrul mesaj "Mi-e dor de tine", prezent în întreaga lună ianuarie, în tandem cu "Si mie" în Timișoara și "Te aștept acasă" în Cluj.

Primarul Clujului, Emil Boc, a exprimat recunoștința față de membrii DWNT pentru activitățile desfășurate în beneficiul comunității locale și pentru contribuția lor semnificativă la stimularea competitivității regionale. A adus mulțumiri pentru implicarea lor activă în domeniul afacerilor și pentru impactul lor pozitiv asupra dezvoltării regionale. Primarul a subliniat angajamentul și sprijinul autorităților locale pentru promovarea inovației și accesarea fondurilor pentru infrastructura în sectoarele cu potențial de creștere.

Pe lângă acestea, au fost evidențiate preocupările la nivel european referitoare la temele ecologice, precum și progresele locale în această direcție. Primarul a subliniat, de asemenea, importanța contribuției individuale prin adoptarea unei atitudini și gândiri pro-ecologice. A evidențiat provocările politice, inclusiv numărul semnificativ de alegeri la nivel național și european, și a exprimat nevoia de a gestiona aceste provocări cu înțelepciune și responsabilitate.

Viceprimarul din Köln, Dr. Ralf Heinen, a adus în atenție o veste deosebită: "În prezent, atenția este concentrată aici, la Cluj – și la fel și în Köln - asupra Adunării Generale Anuale a Eurocities, care va avea loc la sfârșitul lunii mai 2024, la Cluj. 'Eurocities' este o rețea formată din orașe europene cu sediul în Bruxelles. Primarul nostru din Köln va călători împreună cu doi membri ai consiliului nostru municipal la conferință. Printre temele importante ale conferinței Eurocities se numără digitalizarea și protecția mediului. Știu că Clujul, ca oraș axat pe start-up-uri, este foarte interesat de schimbul de idei cu Köln.”

În anul 2023, Germania a înregistrat un nou record în ceea ce privește numărul de persoane active, atingând cifra de 45,9 milioane. Această performanță remarcabilă a fost adusă în atenția invitaților de doamna Sandrina Köbinger, Reprezentant Economic al Ambasadei Germaniei la București. În același context, în România, rata ocupării forței de muncă înregistrează o creștere constantă, deși la un nivel mai modest în comparație cu situația din Germania. Totodată dânsa a subliniat că: “Atât în România, cât și în Germania, observăm o creștere rapidă în instalarea sistemelor solare. Astfel, în 2023, în Germania au fost puse în funcțiune peste un milion de instalații solare. În România, numărul de prosumenti s-a dublat în 2023.”

Pentru noul an, DWNT își propune colaborări extinse cu universitățile, administrația și alte organizații de expertiză, în vederea îmbunătățirii infrastructurii de inovare la nivel regional și sprijinirii universităților în depășirea provocărilor specifice în unele domenii de studiu. Pe lângă activitățile periodice ale membrilor si re-organizarea unor evenimente de tradiție, DWNT iși va consolida eforturile in noul an pentru creșterea infrastructurii necesare inovării si dobândirii calificărilor profesionale esențiale în economia regională din Transilvania.

DWNT reafirmă astfel angajamentul său față de dezvoltarea durabilă și inovație în regiune, continuând să aducă contribuții semnificative la evoluția economică și socială a comunității regionale.

Comenteaza